Economia stă pe o piramidă inversată: 3,1 mil. salariaţi din privat susţin 15 mil. bugetari, copii, pensionari şi asistaţi social. Este sustenabil modelul de organizare a României?

A rămas în folclor declaraţia preşedintelui Traian Băsescu din mai 2010, în momentul în care a anunţat tăierea sala­riilor şi a pensiilor: "Statul arată aşa, ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi subţirel, care este economia românească".

Datele statistice sunt clare: structura populaţiei României ilustrează un model de economie care nu va fi funcţional pe termen lung, atâta timp cât vor exista mai mulţi asistaţi social decât contribuabili: 5,3 mili­oa­ne de pensionari, 8,2 milioane de asistaţi so­cial (aici sunt introduşi şi copii), 1,2 mili­oane de bugetari şi 400.000 de angajaţi din com­paniile de stat sunt susţinuţi din contribuţiile, taxele şi impozitele plătite de cei 3,1 milioane de angajaţi rămaşi în mediul privat.

Radiografia preşedintelui făcută în urmă cu mai bine de doi ani era corectă, pe fond. Doar că, înainte cu un an ca ea să fie făcută, Guvernul lui Emil Boc pe care preşedintele îl controla introdusese, din considerente strict electorale, pensia minimă garantată care a accentuat povara pe buget.

În 2001 Guvernul lui Adrian Năstase a introdus venitul minim garantat. Nimeni nu s-a atins, peste ani, de acest venit, nici PNL, nici PDL, partide de dreapta care trebuia să încurajeze munca. Mai mult, PDL a majorat acest venit minim garantat, alături de introducerea pensiei minime garantate.

În toţi aceşti ani, numărul angajaţilor la stat a crescut într-un ritm susţinut - de la 1,23 mil. în 2005 la 1,37 mil. în 2009 - şi, parafrazându-l pe fostul prim-ministru al Franţei în ce-a de-a treia republică, Georges Clemanceau, România a fost în această perioadă o ţară foarte fertilă: plantezi birocraţi şi culegi impozite.

Iată ce spunea Emil Boc în timpul campaniei electorale din 2008: "Noi nu am venit în faţa românilor cu promisiuni deşarte care să ne ducă în derizoriu. De aceea, pensia minimă garantată de 350 de lei şi construirea a 836 de kilometri de autostradă sunt, alături de menţinerea cotei unice de impozitare, ofertele cu care venim în faţa electoratului".

Pensia minimă garantată a fost acordată. Dar în timpul celor 3 ani de mandat, gu­vernele lui Emil Boc au făcut sub 100 de kilometri de autostradă.

În 2009 Mariana Câmpeanu critica ideea unei pensii minime garantate pentru că, spunea ea, introducerea ei ne-ar trans­forma într-o ţară de asistaţi: "Introducerea acelei pensii minime nu are nicio legătură cu cuvântul pensie. Pensia înseamnă un drept al unei persoane obţinut pe baza muncii lui şi a contribuţiilor. A introduce un artificiu, de fapt, un ajutor social - acordarea unei sume de bani unor persoane, fără a contribui, fără a munci -, mi se pare, pe lângă o atacare a unui sistem foarte bine pus la punct şi bazat pe drep­tate, înseamnă pur şi simplu să trans­formăm România într-o ţară de asistaţi".

Între timp, Mariana Câmpeanu (PNL) a ajuns din nou ministru al muncii. Dar nu mai spune multe lucruri despre pensia minimă ga­rantată.

Ministrul admite acum că lucrurile nu sunt în ordine, dar a susţinut recent în ZF: nu avem ce face, mergem cu deficitele înainte.

Iar deficitele, cel puţin pentru pensii, cresc ameţitor. Recalcularea pensiilor speciale făcută de Guvernul Boc a majorat deficitul la sistemul public de pensii cu 1 miliard de euro pe an. Bugetul de stat varsă anual bugetului asigu­rărilor sociale 3 miliarde de euro, adică aproape cât întregul deficitul bugetar al României.

Guvernul Ponta se gândeşte să reducă po­vara contribuţiilor sociale. O va putea face când eco­nomia nu creşte? Când 3,1 milioane de oa­meni angajaţi în mediul privat susţin alte 15 mi­lioa­ne - bugetari, pensionari, asistaţi social, copii?

Care trebuie să fie soluţia de vreme ce, aşa cum susţine Mariana Câmpeanu, nu avea ce face şi trebuie să mergem înainte cu deficitele?

În România, la o populaţie de 19 milioane de locuitori (cât rezultă din datele parţiale ale recensământului din 2011), există 4,3 milioane de salariaţi (în mediul privat 3,1 şi în instituţiile şi companiile statului 1,2) şi 5,3 milioane de pensionari. Adică un salariat susţine pensia a 1,2 pensionari.

În Polonia, la o populaţie de 38 de milioane de locuitori, există 13,8 milioane de angajaţi (dintre care în sectorul public lucrează 3,6 mi­lioane) şi 7,3 milioane de pensionari, adică doi salariaţi polonezi susţin pensia unui pensionar.

Datele Eurostat sunt clare: în Marea Britanie, Olanda, Germania ori Suedia există un salariat la aproape doi locuitori. Mai aproape de noi, Ungaria are 4,4 milioane de salariaţi la o populaţie la jumătate - 10 milioane de locuitori, iar Grecia are 4,4 milioane de angajaţi la 11 milioane de locuitori.

Datele statistice ne arată că la noi peste opt milioane de cetăţeni ocupaţi, dar doar 4,3 milioane de salariaţi. Ce spun aceste date? Că munca nu este înregistrată. Când ai 13,8 milioane de angajaţi poţi susţine 7,3 milioane de pensionari, precum în Polonia. Când un salariat susţine 1,2 pensionari, ca în România, banii trebuie găsiţi în altă parte, alta decât contribuţiile.

Profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti, spune că, încă din momentul în care numărul de pensionari depăşeşte jumătate din numărul de asiguraţi, deja se intră în zona de risc.

"Cred că România are o situaţie unică în Uniunea Europeană, fiind singura ţară care are numărul de pensionari mai mare decât numărul de salariaţi. Dacă scădem şi numărul de bugetari din numărul de salariaţi, rezultă că numărul de angajaţi care sunt plătiţi din afara bugetului de stat este de două ori mai mic decât numărul de pensionari."

Preda adaugă: în momentul în care deficitul la fondul de pensii este la un asemenea nivel (de peste 3 miliarde de euro) datoria publică creşte, situaţia economică se înrăutăţeşte; când PIB-ul scade, iar numărul de salariaţi nu creşte, riscurile de a nu putea plăti pensiile şi salariile angajaţilor din sistemul public devine tot mai mare.

"Soluţii pentru redresarea acestei situaţii există, însă nu cred că se pot aplica pe termen scurt. În primul rând, trebuie create noi locuri de muncă pentru a creşte încasările din contribuţii, se poate amâna vârsta de pen­sionare şi se pot reduce numărul pensionarilor care încasează pensii în mod fraudulos. Sunt localităţi sau oraşe în care pensiile de invaliditate reprezintă mai bine de jumătate din numărul total de pensii şi sunt obţinute în mod fraudulos, însă scoaterea lor la iveală este posibilă doar prin decizie politică. Trebuie să existe, în primul rând, voinţă politică şi determinare, iar cei care nu vor să facă acest lucru mai bine şi-ar da demisia decât să facă compromisuri promovând un model nesus­tenabil", a mai spus decanul de la Sociologie.

Ce se poate rezolva în privinţa deficitului sistemului de pensii?

"Introducerea militarilor în sistemul public de pensii nu a fost o măsură greşită, însă modul în care au fost recalculate pensiile acestora a fost greşit, pentru că s-au recalculat pensiile altfel decât după principiul contributitivităţii, cum se face cu restul pensionarilor", mai spune profesorul Preda.

Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale "Cartel Alfa", cel mai mare sindicat de pe piaţa locală, spune că sistemul este deficitar din cauza politicilor de asistenţă socială, pentru că se dau persoanelor angajate tot felul de ajutoare de stat, de la ajutorul pentru venitul minim garantat până la subvenţii pentru încălzire.

"România este singurul stat în care o persoană activă primeşte ajutor social. În pre­zent, din cei 4,2- 4,3 milioane de lucrători, un nu­măr de 1,8 milioane de persoane sunt şi asis­taţi social. O persoană activă pe piaţa muncii nu are de ce să fie asistată social", explică Hossu, care conduce o confederaţie formată din 800.000-1.000.000 de angajaţi membri de sindicat.

Evaziunea fiscală de pe piaţa muncii este o altă sursă a deficienţelor din sistem. Liderul Cartel Alfa spune că ultimele date disponibile la nivelul lunii noiembrie 2009 arată că evaziunea fiscală de pe piaţa muncii era de 14,8% din PIB, iar evaziunea provenită din frauda fiscală directă era de 14% din PIB şi că, practic, evaziunea fiscală din România re­pre­zintă aproape, ca pondere în PIB, cât un buget de stat.

"Sistemul este menţinut în mod artificial putred, pentru că guvernele au încercat, de-a lungul timpului, să facă salariaţii dependenţi de stat. În plus, avem 1,6 milioane de angajaţi plătiţi cu salariul minim pe economie, o altă sursă de fraudă fiscală pe care factorul politic o acceptă", mai spune Hossu.

El adaugă că problema o reprezintă faptul că salariul minim la nivel naţional (de 700 de lei brut) ar trebuie să reprezinte, în mod normal, 50-60% din salariul mediu, iar la noi procentul este în prezent de 32%. Oamenii de afaceri au nevoie de predictibilitate, faptul că nu se ştie care va fi salariul minim pe economie în următorii 3-4 ani le impune dificultăţi la elaborarea unui business plan.

"Soluţia este creşterea salariului minim pentru ca tot mai multe persoane active să iasă de sub cuvertura protecţiei sociale, iar costurile statului cu asistenţa socială să scadă. Astfel, s-ar putea duce mai mulţi bani în investiţiile în parteneriat cu mediul privat, investiţii care să ducă la crearea de noi locuri de muncă", crede Hossu.

Ministrul muncii Mariana Câmpeanu a spus recent pentru ZF că s-a creat un deficit foarte mare în ultimii ani la pensii, în mare parte din cauza pensiilor speciale, pentru că

s-au introdus în sistem persoane care nu au contribuit niciodată, iar un miliard de euro din deficit de acolo provine.

Restul provine din rezultatul activităţii economice din România, în perioada crizei au dispărut peste un milion de locuri de muncă din economie şi deci contribuţia a un milion de oameni nu mai există.

"Fie că întorci sau nu pensiile speciale la minister, deficitul tot rămâne, aici s-a produs ceva care nu se mai poate repara prin acea recalculare. Militarii s-au organizat bine, s-au făcut cedări la modul de calcul al pensiilor şi în loc să scadă, au crescut. Rezultatul se vede în cifre. Nu mai putem repara ce s-a stricat, va trebui să mergem cu acest deficit în conti­nuare", a spus Mariana Câmpeanu.

Aşadar: numărul mic de persoane care sunt înregistrate ca salariaţi şi care contribuie, aşadar, la susţinerea sistemului; numărul mare de asistaţi social (dintre care unii încasează drepturi care nu li se cuvin); numărul mare de pensionari; numărul încă foarte mare al angajaţilor la stat raportat la numărul total de angajaţi cu acte, toate acestea fac din România de astăzi un model care nu mai poate fi susţinut.

În august, la rectificarea bugetară, Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal, observa că, deşi cheltuielile cu salariile bugetarilor sunt semnificativ mai mai mici decât înainte de criză - 6,7% din PIB acum faţă de 10% din PIB înainte de criză - aceste cheltuieli rămân încă foarte mari raportat la veniturile strânse la buget. "Plăcinta bugetară" este prea mică pentru a susţine numărul de bugetari, pentru că sunt prea puţini contribuabili", arăta el.

Cheltuielile sociale ale statului lasă prea puţini bani pentru investiţiile statului. Or, investiţiile sunt singurele care pot oferi o perspectivă.