Burse - Fonduri mutuale

De ce nu o să aibă (mulţi) clienţi terenul de golf al lui Ioan Popa de la Transavia

De ce nu o să aibă (mulţi) clienţi terenul de golf al...

Autor: Sorin Pâslaru

16.10.2017, 00:07 9841

Cu toate că avem economia cu cea mai mare creştere medie în ultimii cinci ani din Uniunea Europeană şi un record în 2017 de peste 6%, gradul redus de sofisticare financiară şi de adopţie a instrumentelor din sistemele financiare dezvoltate, precum şi prudenţa exagerată a băncilor după criză determină o secetă de finanţare pentru companii.

Cel mai afectat sector este al celor 12.000 de firme care au afaceri între 2 milioane şi 50 de milioane de euro, în fapt „coloana vertebrală“ a sistemului local de companii, 10.000 fiind cu capital privat românesc.

O firmă cu afaceri de circa 6-7 milioane de euro care caută astăzi o finanţare bancară sau un parteneriat cu un fond de investiţii are mari dificultăţi dacă ceva din trecutul ei ridică semne de întrebare, adică a fost la un moment dat pe pierderi sau a avut întârzieri la plată.

“Arse“ cu tone de credite neperformante date în perioada 2005-2008, dar şi ulterior prin rostogoliri ale finanţărilor în anii 2010-2013, băncile sunt mult mai stricte şi resping proiectele de investiţii pe bandă rulantă.

Paradoxul este că după ce sistemul bancar local a fost înghiţit de bănci austriece, franceze şi greceşti din cauza incompetenţei şi fraudelor aşa-zişilor bancheri români care au condus băncile româneşti şi nu au reuşit să facă un OTP precum Sandor Csanyi în Ungaria, astăzi aceste bănci străine sunt nevoite să trăiască tocmai din firmele cu capital privat românesc.

Aceasta pentru că imediat ce un jucător local precum Albalact este preluat de o multinaţională precum Lactalis, banca din România îşi pierde clientul, acesta apelând la finanţare direct la societatea-mamă.

Dacă îşi îndreaptă privirile spre piaţa de private equity unde să găsească un partener care să intre acţionar minoritar, antreprenorul român găseşte aceleaşi 4-5 fonduri de investiţii ca în urmă cu cinci ani în România. Acestea se uită însă la afaceri mai mari, în care să investească măcar 20-30 de milioane de euro.

E adevărat, pentru aşa-numitele „tichete mari“ de peste 100 de milioane de euro, pot apărea la orizont diverse fonduri de investiţii care scanează pieţele din est.

Însă de la intrarea Resource Partners Capital la World Class în urmă cu patru ani, niciun fond nou de investiţii adresat categoriei de business 2-50 de milioane de euro nu a mai intrat în România, în pofida creşterii economice excepţionale.

Problema este că nici piaţa financiară locală nu a ajuns la punctul critic dincolo de care ridicarea de bani dintr-un fond de private equity pentru a finanţa firme din zona întreprinderilor mijlocii să devină o operaţiune simplă şi frecventă.

Antreprenorii români care îşi vând firmele preferă să investească ei înşişi în hoteluri, podgorii şi mai nou clinici private în loc să dea banii pe termen lung pe mâna unor profesionişti care să găsească cele mai bune plasamente, în structura unor venture funds sau private equity funds.

De fapt avem de a face cu un dublu deficit: de încredere şi profesionalism. Antreprenorilor români le lipseşte încrederea pentru că s-au dezvoltat într-un mediu foarte dur în care a trebuit să fie ei înşişi rapace şi să încalce regulile şi atunci proiectează acest comportament în ceilalţi.

Pe de altă parte, nu există încă o clasă puternică de manageri profesionişti de companii, ci doar cazuri izolate, excepţii greu de găsit într-o comunitate în care managementul se face încă după ureche şi mai puţin după cărţi.

Iată de ce probabil că terenul de golf construit recent de Ioan Popa de la Transavia cu 15 milioane de euro nu va avea mulţi clienţi deocamdată: antreprenorii chemaţi să-l folosească s-au format şi continuă să creadă în ideea că trebuie să fie zi de zi în companiile lor.

Însuşi Ioan Popa, de altfel unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Transilvania, declara în cadrul unei conferinţe a Ziarului Financiar că nu are încredere în Bursa de Valori şi că nu se va lista niciodată.

Antreprenorii români stau deja pe sute de milioane de euro lichidităţi, dar pentru că de partea cealaltă nu se ridică o clasă de management profesionistă care să le pună pe masă posibilitatea de a investi în private equity, banii aceştia băltesc sau sunt daţi pe mâna străinilor.

Prin venirea la bursă şi acceptarea în board a reprezentanţilor unor fonduri de investiţii care să-şi trimită experţii în management sau în strategie, companiile antreprenoriale româneşti ar face un pas înainte în lumea financiară dezvoltată.

Terenul de golf este locul unde se discută tranzacţiile, unde se fac deal-urile. Este o prelungire de fapt a lumii financiare. La limită, degeaba ai teren de golf dacă nu crezi în piaţa de capital şi în forţa de amplificare a creşterii pe care ţi-o dă o listare sau investiţia într-un fond de private equity.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO