Burse - Fonduri mutuale

Electromagnetica prelungeşte cu un an plata dividendelor

Foto: Octav Ganea

Foto: Octav Ganea

Autor: Radu Bostan

30.11.2015, 00:04 616

Producătorul şi furnizorul de energie şi corpuri de ilu­minat Electromagnetica Bucureşti (ELMA) va prelungi cu un an, până la 30 noiembrie 2016, perioada de plată a divi­dendelor, inclusiv a celor neridicate din perioada 2010-2013.

„Plata dividendelor se va derula exclusiv prin Depo­zi­tarul Central, care va distribui dividendele utilizând serviciile BRD Groupe Societe Generale (desemnat ca Agent de plată)“, a anunţat compania.

WikiZF: Profilul companiei  Electromagnetica

Electromagnetica a repartizat în fiecare an din ultimii cinci suma de 2,7 milioane de lei către dividende, echivalentul unui dividend brut de 0,004 lei/acţiune, astfel că din 2010 până anul acesta ar fi trebuit să plătească în jur de 13,5 mil. lei. Potrivit unor surse din companie, o mare parte din acţiunile Electromagnetica se află în mâinile aşa-nu­miţilor „cuponari“, adică persoanele care au dobândit titlu­rile în timpul privatizării în masă, ori în cele ale moş­te­nitorilor acestora. Mulţi dintre cuponari nici nu ştiu că sunt acţionari.

La sfârşitul anului trecut, valoarea dividendelor neridicate din 2010 inclusiv era de peste un milion de lei, potrivit raportului anual al companiei. Titlurile ELMA sunt în stagnare de la începutul anului. Principalii acţionari ai companiei sunt asociaţia salariaţilor, cu 29,7% din acţiuni, şi SIF Oltenia (SIF5), cu 25,2%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO