Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are drept obiectiv pentru următorii trei ani ca ponderea pieţelor financiare nonbancare să ajungă la 15% din PIB, faţă de mai puţin de 12% în prezent, în condiţiile în care în prezent finanţarea economiei se bazează într-o proporţie covârşitoare pe bănci. Dependenţa ridicată a finanţării pe depozite pe termen scurt poate să fie „catastrofală“, a atras atenţia guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Ţinta asumată de ASF nu va fi uşor de atins, luând în calcul faptul că în ultimii patru ani ponderea pieţelor financiare (fonduri de investiţii, pensii private şi asigurări) pe care autoritatea le supraveghează a crescut destul de lent de la 9,3% la 11,6% din PIB la finalul anului trecut. Sub monitorizarea ASF se află pieţe financiare de 13,5 miliarde de euro, în timp ce activele sectorului bancar, aflate sub supravegherea Băncii Naţionale a României, sunt de peste şase ori mai mari. Luând în calcul o creştere estimată a economiei de 3% pe an şi o pondere de 15% din PIB, ar rezulta că pieţele financiare nonbancare aflate sub monitorizarea ASF ar ajunge la o valoare estimată de 25 miliarde de euro la finalul lui 2018, potrivit calculelor ZF, echivalentul unei creşteri de peste 80% faţă de nivelul de la finalul anului 2014.