Aproape nimeni nu a scăpat de scăderea puternică care a cuprins bursa românească. Pe lângă deprecierea de peste 12% a indicelui BET, referinţa bursei locale, şi SIF-urile au fost afectate, chiar dacă într-o măsură mai atenuată.
Toate SIF-urile, plus Fondul Proprietatea, de asemenea constituent al BET-FI, au înregistrat scăderi în aceste zile. Scăderea totală a valorii de piaţă a celor şase emitenţi a fost de 1,2 mld. lei, cea mai mare parte din aceasta provenind din deprecierea înregistrată de Fondul Proprietatea (-762 mil. lei). Indicele BET-FI era oricum în acest an într-o perioadă de scăderi, după un 2017 excepţional, cu o apreciere de peste 33%.