Business Hi-Tech

Avertismentul softiştilor: revoluţia fiscală readuce spectrul migraţiei creierelor din IT. „Cel mai mare pericol pe care îl avem este că riscăm să exportăm creiere pe nimic, pentru că sunt în centre de servicii, care deservesc toate oraşele lumii, fără să facă valoare adăugată“

Autor: Ioana Nita, Simona Tatu, Ştefan Stan

15.11.2017, 00:00 3279

♦ Schimbările făcute de Guvern la regimul fiscal, care vor intra în vigoare peste doar două luni, determină unele companii să-şi pună problema îngheţării recrutărilor.

Industria locală de software şi servicii IT a ajuns de la câteva sute de milioane de dolari în urmă cu zece ani, la peste 4 mi­liarde euro anul acesta, în condiţi­ile în care pe piaţa locală au investit în ultimii ani tot mai mulţi giganţi IT din străină­-ta­te, dar şi multinaţionale din alte industrii, pre­cum cea financiar-bancară, care şi-au des­chis centre globale de tehnologie în România, angajând astfel sute de mii de oameni.

„Cel mai mare pericol pe care îl avem este că riscăm să exportăm creiere pe nimic, pentru că sunt în centre de servicii, care deservesc toate oraşele lumii, fără să facă valoare adăugată. Am transformat noi România în Silicon Valley? Există un proiect important, Laser Valley, la Măgurele. Se vrea a se crea un centru de dezvoltare, de tehnologie acolo. Ar trebui să fie un proiect important pentru România. Dacă vom face asta, vom dezvolta segmentul de cercetare şi dezvoltare aplicată în domeniu. Noi nu avem cercetare şi dezvoltare în România. De ce nu se dau facilităţi fiscale pentru cercetare-dezvoltare?“, a declarat Ionuţ Simion country managing partner în cadrul PwC România.

„Mi-e teamă că în IT începem să exportăm cea mai importantă resursă pe care o mai avem: creierul românului. Uitaţi-vă cum lucrează românii în străinătate, ce rapoarte de evaluare au. Toate companiile străine anga­jează români. Cum ajung acolo, lucrează de două ori mai bine, pentru că sunt mai bine plătiţi. Acolo raportul dintre muncă şi răsplată e mult mai bun“, a completat el. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO