Business Internaţional

Cel puţin 149 de persoane au murit în urma atacului terorist de vineri din Pakistan

Cel puţin 149 de persoane au murit în urma atacului...

Autor: Bianca Pavaluca, Mediafax

16.07.2018, 15:00 25560

Cel puţin 149 de persoane au murit şi alte 180 au fost rănite, în urma exploziei unei bombe în timpul unei reuniuni electorale organizată vineri în oraşul Mastung, în sud-vestul Pakistanului, relatează Reuters.

Bilanţul victimelor atacului terorist de vineri din regiunea Balucistan a ajuns la 149 de morţi şi 180 de răniţi, printre care şi copii, a declarat ofiţerul de poliţie Qaim Lashari.

Autorităţile se aşteaptă ca bilanţul să crească în următoarele zile. Este unul dintre atacurile teroriste din istoria Asiei soldat cu cele mai multe decese. Majoritatea persoanelor rănite sunt încă internate în stare gravă în mai multe spitale din Mastung, Quetta şi Karachi.

Atacul de vineri a fost comis în timpul reuniunii electorale a Partidului Balucistan Awami. Printre morţi se numără şi candidatul partidului la alegerile parlamentare, Siraj Raisani.

Atacul terorist a fos revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic. Oficialii din Guvern au declarat că nu ştiau de reuniunea electorală, motiv pentru care nu i-a fost asigurată protecţie candidatului.

Pakistanul va organiza alegeri generale pe 25 iulie. Autorităţile sunt îngrijorate de posibilitatea unor atacuri în timpul altor reuniuni electorale, care atrag până la zeci de mii de persoane pe străzi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO