Business Internaţional

Nestle, în mijlocul unui scandal uriaş: Gigantul elveţian este acuzat că a vândut apă de la robinet, în valoare de 900 de milioane de dolari pe an, sub numele unui brand premium

Nestle, în mijlocul unui scandal uriaş: Gigantul...

Autor: Alex Ciutacu

18.08.2017, 19:02 59187

Compania Nestle este acuzată că a vândut, sub tutela produsului Poland Spring, apă de la robinet, în valoare de 900 de milioane de dolari pe an, în ultimii 10 ani, încât izvorul din care susţine compania că a  îmbuteliat apa, ar fi secat cu 50 de ani în urmă, potrivit Wall Street Journal.

Apa Poland Spring este „o fraudă colosală, promovată împotriva consumatorilor americani”, potrivit unui proces iniţiat săptămâna aceasta.

Procesul iniţiat în Connecticut, acuză că presupusa „100% apă naturală de izvor”, aşa cum scrie pe eticheta Poland Spring, este de fapt apă de la robinet care nu îndeplineşte definiţiile federale.

De asemenea, este susţinut în dosar că izvorul Poland Spring a secat în urmă cu 50 de ani.

Drepturile asupra izvorului din Maine, a fost cumpărat de Perrier în 1980 şi a trecut în custodia Nestle când gigantul a achiziţionat compania Perrier în 1992.

Dar reclamanţii susţin, în cele 325 de pagini ale documentului prin care a fost intentat procesul, că Nestle a vândut în tot acest timp apă de la robinet purificată, nu apa de izvor „care simbolizează puritate şi înaltă calitate, impunând preţuri premium”.

În proces se susţine că apa nu este în conformitate cu reglementările FDA care menţionează că apa trebuie să provină din izvorul respectiv sau din alte zone care alimentează respectivul izvor.

Compania menţionează 8 izvoare diferite ca surse pentru apa Poland Spring dar reclamanţii spun că nu există dovezi că şase dintre aceste izvoare ar exista în realitate şi că celelalte două, au secat în urmă cu mai bine de 50 de ani.

Nestle a respins acuzaţiile, declarând că „Acuzaţiile aduse nu au nicio bază reală şi că sunt doar o încercare de a manipula sistemul legal pentru câştiguri personale. Poland Spring este 100% apă de izvor”.

Poland Spring a fost obiectul unui alt proces în anul 2003, în Connecticut. Acele acuzaţii susţineau că specialişti angajaţi de Nestle au găsit o cale de a ocoli legea, şi că izvorul este situat deasupra unei foste ghene de gunoi şi sub un sit unde erau depozitate ilegal excremente umane.

Deşi compania a negat acuzaţiile şi atunci, a fost de acord să doneze spre asociaţii caritabile, aproape 10 milioane de dolari în următorii 5 ani.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO