Business Internaţional

Premieră: România a semnat un acord de cooperare în domeniul apărării cu Coreea de Sud

Premieră: România a semnat un acord de cooperare în...

Autor: Mediafax

23.04.2024, 10:23 904

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a anunţat că a semnat, marţi, un acord de cooperare în domeniul apărării cu omologul său sud-corean, primul de acest fel încheiat între cele două ţări.

„Am semnat, astăzi, la Seul, împreună cu omologul meu coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări”, a transmis ministrul Apărării.

Angel Tîlvăr susţine că acest acord va oferi o bază solidă pentru cooperarea viitoare în domeniul apărării, spre beneficiul ambelor state.

„Cred că există o varietate de domenii şi proiecte de interes pentru România şi Republica Coreea, mai ales în ceea ce priveşte transferul de tehnologie şi adaptarea armatelor noastre la provocările viitorului”, adaugă ministrul.

Conform acestuia, acordul reprezintă un pas important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, deschizând noi oportunităţi de colaborare în domenii precum educaţie militară, instruirea în comun a personalului, medicină militară, cercetare-dezvoltare şi industria de apărare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO