Business Internaţional

Update: Racheta Falcon 9 a SpaceX a explodat în timpul testului. Şocul exploziei s-a simţit la zeci de km depărtare

Update: Racheta Falcon 9 a SpaceX a explodat în timpul...

Autor: Raluca Manga

01.09.2016, 18:50 4105

“SpaceX poate confirma că în timp ce efectua pregătiri pentru simularea statică de astăzi a lansării, o anomalie pe platformă a condus la pierderea rachetei şi a încărcăturii acesteia. În conformitate cu procedurile standard, pe platformă nu se afla nimeni şi nu au fost înregistraţi răniţi", a anunţat compania aerospaţială.

Racheta Falcon 9 urma să fie lansată sâmbătă pentru a noua oară şi urma să transporte în spaţiu satelitul israelian de comunicaţii Amos-6.

Serviciile de Urgenţă ale cosmodromului american monitorizează situaţia şi analizează calitatea aerului astfel încât angajaţii să nu fie expuşi vreunui pericol.

În imagini se poate vedea un nor imens de fum ridicându-se deasupra complexului.

Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu (NASA) a anunţat, de asemenea, că SpaceX testa o rachetă care urma să transporte un satelit în spaţiu în cursul acestui weekend.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO