Prima dată am ajuns în Leipzig acum mai bine de un deceniu. Era prima mea ieşire din ţară şi deci primul meu contact cu Occidentul. Am ajuns într-un oraş de 500.000 de locuitori din Germania de Est, un oraş secundar, nu prea turistic, ba chiar un pic industrial, un centru care se lupta să reducă decalajele faţă de Vest. Mi-amintesc că am ajuns în gară şi câteva zeci de secunde am rămas pironită locului admirând zecile de magazine de modă care se întindeau pe mai multe etaje. Eram ca un fotbalist francez la finalul meciului cu Portugalia, uimită.
Era o gară-mall, un concept pe care aveam să îl găsesc în multe alte ţări europene, atât din Occident cât şi din regiune, mai exact în Polonia. La momentul acela mi se părea un scenariu SF, greu de pus în practică în România. Astăzi, după mai bine de zece ani, nicio gară românească nu a devenit cu adevărat un centru în jurul căruia să se dezvolte un oraş, după modelul din Occident. Nici măcar în Bucureşti un astfel de proiect nu a prins viaţă deşi interes din partea investitorilor a existat. Infrastructura feroviară slab dezvoltată, profilul oamenilor care merg în România cu trenul şi lipsa unor parteneriate de tip PPP sunt doar câteva dintre motivele care stau în spatele acestei probleme.
„Este un proiect fezabil din toate punctele de vedere, respectiv economic şi social, tehnic şi legal. Din punct de vedere economic, traficul feroviar în prezent redus este consecinţa atât a calitătii slabe a infrastructurii şi serviciului, cât şi a lipsei de dezvoltare economică a zonei“, spune Florian Niţu (foto), managing partener în cadrul casei de avocatură Popovici, Niţu, Stoica & Asociaţii.