Companii

Doi fraţi din Teleorman vând ouă de prepeliţă de 2,3 mil. lei în Kaufland şi Mega Image

Autor: Roana Rotaru

21.03.2018, 00:07 3602

Ferma de prepeliţe Ecofarm Prodserv, o afacere de­ţinută de fraţii Anghel din judeţul Teleorman, a vândut în 2017 ouă de prepeliţă de circa 2,3 mil. lei (500.000 euro), în creştere cu 20% faţă de anul precedent. Principalii clienţi sunt retailerii Kaufland şi Mega Image.

„Producem marcă privată magazin pentru Kaufland şi Mega Image. Am avut şi brand propriu, dar fiind un pro­dus de nişă, am renunţat la el pentru a putea realiza volu­me. Pe termen lung nu ştiu dacă este o strategie avan­tajoasă“, a spus fermierul Mihai Anghel, administra­torul com­paniei Ecofarm Prodserv.

Fraţii Anghel cresc la Vităneşti, într-o hală de 1.500 de metri pătraţi, în jur de 60.000 de prepreliţe pe sezon, pre­ponderent pentru producţia de ouă, carnea de prepeliţă fiind considerată un produs „exotic“ în România.

„Nu există o tradiţie în a consuma carne de prepeliţă. Românilor le place carnea mai grasă, cum ar fi carnea de porc. Carnea de prepeliţă este o carne slabă, dietetică“, a spus fermierul.

Managementul companiei vrea să crească capacitatea de producţie a fermei la 125.000 de capete pe serie în 2019, o investiţie ce se ridică la jumătate de milion de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO