Companii

Un producător de mezeluri din Cluj mizează pe afaceri 18 mil. euro în 2017

 Un producător de mezeluri din Cluj mizează pe afaceri...

Autor: Roana Rotaru

04.07.2017, 00:07 1858

Familia Moldovan din judeţul Cluj a produs anul trecut mezeluri în sistem integrat de 16,5 mil. euro, producţii pe care le-a comercializat prin cele 30 de magazine proprii pe care le deţine, ingnorând supermarketurile.

Anul acesta, producătorul de mezeluri marca Moldovan Carmangeria Sânnicoara mizează pe o creştere de 10% a vânzărilor totale la nivelul grupului, rezultate obţinute prin companiile Agro Cosm Fan, prin care operează ferma cu 270 de vaci, şi Cosm Fan Carmangerie, cu activităţi în fabricarea de preparatelor din carne. 

„Avem o reţea proprie de 30 de magazine în Cluj prin care vindem 80-85% din producţie, restul producţiei mergând către HoReCA. Nu suntem listaţi în supermarketuri, dar avem o colaborare cu Mega Image, în sensul că avem magazinul nostru în interiorul Mega Image unde vindem sub brandul nostru. Nu vrem să creştem numărul de magazine, ci dorim ne extindem prin acordarea de francize începând de anul viitor. Acum lucrăm la asta“ , a spus Cosmin Moldovan, directorul general al grupului de firme, un business fondat de tatăl său, Ştefan Moldovan, acum mai bine de 20 de ani.

Producătorul de mezeluri din Cluj alocă burse elevilor de şcoală profesioanală pentru a-i încuraja să facă practică în cadrul grupului, în contextul în care businessul Moldovan Carmangeria Sânnicoară se confruntă cu o lipsă a forţei de muncă.

„Acordăm elevilor burse de 200 de lei pe lună ca să facă practică la noi ca măcelar şi lucrător în gastronomie“, a spus el.

Industria cărnii de ridică la 3 mld. de euro anual. Alături de producătorul de mezeluri Moldovan Carmangeria Sânnicoară, mai fac milioane de euro ingnorând supermarketurile şi Ferma Zootehnică, Combinatul Agroindustrial Curtici, Superstar Com şi alţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO