În 1940, după ce Franţa a fost învinsă de blitzkrieg-ul nazist, istoricul Marc Bloch a condamnat elitele din perioada interbelică ale ţării sale pentru că nu au reuşit să facă faţă ameninţării care se anunţa. Astăzi, Emmanuel Macron îl citează pe Bloch ca un avertisment că elitele europene sunt cuprinse de aceeaşi automulţumire fatală.
Preşedintele Franţei şi-a expus viziunea sa apocaliptică într-un interviu acordat publicaţiei The Economist în Palatul Elysée. Acesta a avut loc la câteva zile după ce a ţinut un mare discurs despre viitorul Europei - un maraton de două ore, de două ore, la scară castristă, variind de la anihilarea nucleară la o alianţă a bibliotecilor europene. Criticii lui Macron au numit acest discurs un amestec de campanie electorală, interesul propriu obişnuit al francezilor şi vanitatea intelectuală a unui preşedinte jupiteran care se gândeşte la moştenirea sa.
The Economist notează că şi-ar fi dorit ca aceştia să aibă dreptate. De fapt, mesajul dlui Macron este pe cât de convingător, pe atât de alarmant. În interviul cu The Economist, el a avertizat că Europa se confruntă cu un pericol iminent, declarând că "lucrurile se pot prăbuşi foarte repede". El a vorbit, de asemenea, despre muntele de muncă care ne aşteaptă pentru a face Europa sigură. Dar el este afectat de nepopularitate acasă şi de relaţiile proaste cu Germania. Ca şi alţi vizionari sumbri, el se confruntă cu riscul ca mesajul său să fie ignorat.
Forţa motrice din spatele avertismentului dlui Macron este invazia Ucrainei. Războiul a schimbat Rusia. Sfidând dreptul internaţional, lansând ameninţări nucleare, investind masiv în armament şi în tactici hibride, aceasta a îmbrăţişat "agresiunea în toate domeniile de conflict cunoscute". Acum, Rusia nu mai cunoaşte limite, susţine el. Moldova, Lituania, Polonia, România sau orice altă ţară vecină ar putea fi ţintele sale. Dacă va câştiga în Ucraina, securitatea europeană va fi în ruină.
Europa trebuie să se trezească la acest nou pericol. Macron refuză să dea înapoi de la declaraţia sa din februarie că Europa nu ar trebui să excludă trimiterea de trupe în Ucraina. Acest lucru a stârnit oroare şi furie din partea unora dintre aliaţii săi, dar el insistă că răzgândirea lor nu va face decât să încurajeze Rusia să continue: "Am fost, fără îndoială, prea ezitanţi prin definirea limitelor acţiunii noastre faţă de cineva care nu mai are niciuna şi care este agresorul".
Macron este ferm convins că, indiferent cine va fi la Casa Albă în 2025, Europa trebuie să se debaraseze de dependenţa militară de decenii de America şi, odată cu aceasta, de reticenţa de a lua în serios puterea dură. "Responsabilitatea mea", spune el, "este de a nu pune niciodată [America] într-o dilemă strategică care ar însemna să aleagă între europeni şi [propriile] interese în faţa Chinei". El cere ca o dezbatere "existenţială" să aibă loc în câteva luni. Aducând ţări din afara UE, precum Marea Britanie şi Norvegia, aceasta ar crea un nou cadru pentru apărarea europeană care să pună mai puţin povara pe umerii Americii. El este dispus să discute extinderea protecţiei oferite de armele nucleare ale Franţei, ceea ce ar rupe dramatic de ortodoxia gaullistă şi ar transforma relaţiile Franţei cu restul Europei.
Cea de-a doua temă a dlui Macron este că s-a deschis un decalaj industrial alarmant, deoarece Europa a rămas în urma Americii şi a Chinei. Pentru dl Macron, acest lucru face parte dintr-o dependenţă mai largă în domeniul energiei şi al tehnologiei, în special în ceea ce priveşte energiile regenerabile şi inteligenţa artificială. Europa trebuie să răspundă acum, altfel s-ar putea să nu mai recupereze niciodată decalajul. El spune că americanii "au încetat să mai încerce să-i determine pe chinezi să se conformeze regulilor comerţului internaţional". Calificând Legea privind reducerea inflaţiei drept "o revoluţie conceptuală", el acuză America că se comportă ca şi China prin subvenţionarea industriilor sale critice. "Nu puteţi continua ca şi cum acest lucru nu se întâmplă", spune el.
Soluţia lui Macron este mai radicală decât a cere pur şi simplu ca Europa să egaleze subvenţiile şi protecţia americane şi chinezeşti. El doreşte, de asemenea, o schimbare profundă a modului în care funcţionează Europa. El ar dori să dubleze cheltuielile pentru cercetare, să dereglementeze industria, să elibereze pieţele de capital şi să ascută apetitul europenilor pentru risc. El este foarte dur în ceea ce priveşte distribuirea subvenţiilor şi a contractelor, astfel încât fiecare ţară să primească înapoi mai mult sau mai puţin ceea ce investeşte. Europa are nevoie de specializare şi de scară, chiar dacă unele ţări vor avea de pierdut, spune el.
Alegătorii simt că securitatea şi competitivitatea europeană sunt vulnerabile. Iar acest lucru duce la cea de-a treia temă a dlui Macron, care este fragilitatea politicii europene. Preşedintele Franţei rezervă un dispreţ deosebit pentru naţionaliştii populişti. Deşi nu a numit-o, unul dintre aceştia este Marine Le Pen, care are ambiţia de a-l înlocui în 2027. Într-o lume tăioasă, promisiunile lor goale de a-şi consolida propriile ţări vor duce, în schimb, la divizare, declin, insecuritate şi, în cele din urmă, la conflict.
Ideile lui Macron au o putere reală şi s-a dovedit a fi prevăzător în trecut. Dar soluţiile sale ridică probleme. Un pericol este că acestea ar putea, de fapt, să submineze securitatea Europei. Planurile sale ar putea distanţa America, dar nu reuşesc să umple golul cu o alternativă europeană credibilă. Acest lucru ar lăsa Europa mai vulnerabilă în faţa prădătorilor Rusiei. De asemenea, ar fi pe placul Chinei, care a căutat mult timp să trateze Europa şi America separat, nu ca o alianţă.
Planurile sale ar putea, de asemenea, să cadă victimă structurii greoaie a UE. Acestea presupun ca cele 27 de guverne însetate de putere să cedeze controlul suveran asupra impozitării şi politicii externe şi să acorde mai multă influenţă Comisiei Europene, ceea ce pare puţin probabil. Dacă politica industrială a lui Macron va ajunge să aducă mai multe subvenţii şi protecţie, dar nu dereglementare, liberalizare şi concurenţă, aceasta ar cântări chiar asupra dinamismului pe care încearcă să îl sporească.
Şi ultima problemă este că dl Macron ar putea foarte bine să eşueze în politica sa - în parte pentru că este nepopular acasă. El predică necesitatea de a gândi la nivel european şi de a lăsa în urmă naţionalismul meschin, dar Franţa a blocat ani de zile construirea de conexiuni electrice cu Spania. El avertizează asupra ameninţării iminente a doamnei Le Pen, dar până acum nu a reuşit să hrănească un succesor care să o poată înlătura. El nu poate aborda o agendă care i-ar fi solicitat pe cei doi mari lideri postbelici, Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer, fără ajutorul cancelarului german, Olaf Scholz. Cu toate acestea, relaţia lor este îngrozitoare.
Macron este mai clar cu privire la pericolele cu care se confruntă Europa decât liderul oricărei alte ţări mari. Atunci când leadership-ul este în lipsă, el are curajul de a privi istoria în ochi. Tragedia pentru Europa este că vorbele Casandrei Franţei ar putea să cadă în urechi surde.
