Sunt degajări mari de fum vineri dimineaţa la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Autorităţile sunt în alertă.
Este semnalat un eveniment la Rafinăria Petromidia din Năvodari, cu degajări foarte mari de fum.
La nivelul judeţului Constanţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului.
Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, salvatorii intervin cu 6 maşini de stingere, două autoscări şi 3 ambulanţe SMURD.
UPDATE:
Pompierii din cadrul ISU Constanţa spun că a fost vorba de o explozie la Rafinărie.
Din fericire, explozia nu a fost urmată de incendiu.
Deocamdată nu se ştie dacă au fost victime în urma deflagraţiei.