♦ Iulian Dumitrescu (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova este al doilea şef de judeţ pus sub acuzare pentru luare de mită, în mai puţin de jumătate de an, după ce, în octombrie trecut, preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD) a fost arestat tot pentru luare de mită ♦ Un alt preşedinte de CJ, Costel Alexe de la Iaşi, a fost trimis în judecată pentru o mită pe care ar fi luat-o pe când era ministru al mediului.
Dumitrescu este al treilea preşedinte de consiliu al judeţului Prahova pus sub acuzare pentru luare de mită sau abuz în serviciu (mandatul unui preşedinte de consiliu este de patru ani), după Mircea Cosma şi Florin Anghel care au fost condamnaţi în primă instanţă, dar au scăpat de închisoare în urma intervenţiei prescripţiei.
Şaisprezece milioane de lei (3,2 mil. euro) ar fi primit Dumitrescu drept mită de la un om de afaceri care dorea să prindă contracte publice în judeţ, spun procurorii. DNA nu spune cine este denunţătorul, dar este clar din cercul celor care cunoşteau afacerea, de vreme ce procurorii spun că Dumitrescu ar fi cerut 47 de milioane de lei (9,4 mil. euro), din care a primit 16 milioane de lei. Dumitrescu a fost pus sub control judiciar, în vreme ce, înaintea lui, Dumitru Buzatu de la Vaslui a fost prins în flagrant pe când primea mită un milion de lei şi, prin urmare, a fost arestat.