Eveniment

Studiu PwC: Bugetul de stat a pierdut în 2015 8,3 mld. euro din neîncasările de TVA

Studiu PwC: Bugetul de stat a pierdut în 2015 8,3 mld....

Autor: Adelina Mihai, Iulian Anghel

24.06.2016, 00:06 412
Practic, bugetul nu încasează 4 euro din 10, procentul de 39,6% fiind cel mai ridicat din cele cinci state analizate. Studiul PwC dat publicităţii ieri nu este singurul care atrage atenţia asupra situaţiei neîncasărilor de taxe. În România evaziunea fiscală este socotită undeva la 15-16% din PIB, adică în jur de 25 mld. euro, la PIB-ul din 2015. De departe însă cea mai mare evaziune este pe zona de TVA, o zonă în care Fiscul s-a arătat decis să intervină puternic în ultimii doi ani. Însă intervenţia în forţă a Fiscului atinge şi companiile corecte şi nemulţumirile sunt majore – de pildă faţă de stufosul formular 088 de înregistrare în scopuri TVA.

În raportul pe 2015, Consiliul Fiscal ara tă că România încasează la nivelul anului 2015 din taxarea consumului prin TVA doar 13,3%, faţă de cota legală standard de 24% de la acel moment, sau faţă de o cotă medie pon derată de TVA de 18,4%. Potrivit stu diu lui publcat ieri PwC, TVA necolectată a generat o pierdere de peste 28 mld. euro în 2015 pentru bugetele celor cinci state din Eu ropa Centrală şi de Est. Rezultatele stu diului au fost prezentate în cadrul unei con ferinţe PwC desfăşurate la Bucureşti, de di ca tă combaterii evaziunii fiscale în zona de TVA în statele din Europa Centrală şi de Est.

Toate cele 5 state din ECE se confruntă cu niveluri ridicate ale deficitului de TVA, care a variat în 2015 de la 19,6% în Re pu blica Cehă şi 39,6% în România. Nivelul defi citului de TVA a fost anul trecut de 20,5% în Ungaria, 28,3% în Slovacia şi 29,2% în Polonia.

În termeni financiari, acest deficit înseamnă o pagubă de 3,1 miliarde de euro anual la bugetul Cehiei, 2,6 miliarde de euro la bugetul Ungariei, 12 miliarde de euro în Polonia şi 2,2 mld. euro pentru Slovacia.

„În ultimii ani, ţările din ECE au introdus programe de reformă şi modernizare a administraţiilor financiare. Astfel de programe au oferit deja rezultate spectaculoase în Slovacia, unde deficitul de TVA a fost redus de la 33,9% la 28,3% într-un singur an. Acest lucru se datorează introducerii unui set de măsuri cum ar fi programe software de analiză a tranzacţiilor în timp real, corelând inputul şi outputul de TVA pe baza codului de identificare de plătitor de TVA, crearea unui comitet Tax Cobra pentru a investiga cazurile majore de fraudă fiscală, în cooperare cu poliţia şi procuratura, crearea unor instanţe fiscale specializate. În schimb, alte state par să rămână în urmă în privinţa reducerii deficitului de TVA“, a declarat Daniel Anghel, liderul Echipei de Impozite şi Taxe Indirecte, PwC Europa Centrală şi de Est.

Potrivit acestuia, atât Polonia cât şi România au raportat niveluri ridicate ale deficitului de TVA în 2015, România situându-se pe ultimul loc în privinţa gradului de colectare de TVA dintre toate statele membre ale UE. Anghel mai spune că autorităţile din aceste ţări trebuie să reanalizeze impactul măsurilor introduse, inclusiv controalele suplimentare la înregistrarea în scopuri de TVA, aşa cum este formularul 088 din România, care se dovedesc a fi împovărătoare pentru contribuabilii oneşti, dar nu par să genereze rezultatele scontate în privinţa reducerii fraudei de TVA şi a creşterii gradului de colectare. TVA este cea mai importantă sursă de venituri a bugetului (exceptând asigurările). Anul trecut bugetul a obţinut din TVA 57 mld. lei, adică 8,1% din PIB, în creştere cu 12% faţă de 2014. Anul acesta veniturile din TVA sunt prevăzute să scadă spre 52 mld. lei, ca urmare a reducerii TVA la alimente de la 24% la 9% şi de la 24% la 20% la celelalte mărfuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO