„Toată viaţa mea nu am făcut decât să găsesc ce este mai bun în oameni în companii, să dezleg potenţialul lor creativ. Asta voi face şi cu America. Avem nevoie de spitale, de şcoli, de o nouă infrastructură. Vom dubla creşterea economică”. Până la urmă, ce rezultat avem în urma alegerilor americane? Un businessman a ajuns la Casa Albă. Este primul preşedinte din istoria Americii miliardar. Este pentru prima dată când un organizator de companii care valorează miliarde de euro devine organizator de instituţii.
Antreprenorii văd valoarea acolo nimeni nu o vede şi organizează resursele de aşa natură încât le oferă o întrebuinţare pentru clienţii lor. Văd cererea atunci când ea nu există în mod conştient nici în mintea viitorilor lor clienţi.
Descătuşarea energiilor latente din oameni, din active, din instituţii este misiunea liderului, fie acesta din antreprenoriat sau acum, iată, din serviciul public. Cu toate derapajele sale, Trump întruchipează visul american, al omului care prin el însuşi reuşeşte şi care prin competenţa, energia şi de ce nu, farmecul său, construieşte produse, branduri sau companii. Ei sunt oamenii care în fiecare zi sunt în stare să transfere din energia lor celorlalţi din jur suficient încât aceştia mai departe să pună organizaţiile în mişcare.
Este uimitor cum de un miliardar a ajuns să fie votat de clasele în derivă ale Americii de oamenii care au avut în ultimele trei decenii de pierdut în urma globalizării, de pe urma căreia au câştigat în primul rând miliardari ca Trump.
Globalizarea, circulaţia liberă a capitalului amplifică randamentele, dar viteza sa de circulaţie este incomparabilă cu cea a circulaţiei forţei de muncă. De aici, tensiunea apărută între clasa celor care au avut de câştigat din libera circulaţie a forţei de muncă, a serviciilor, a capitalului şi cei care nu au putut ţine pasul.
Nu a existat până acum un lider american care să pună în mod atât de frust şi de conectat la realitate problema fabricilor dispărute din oraşele americane, a infrastructurii căzute şi să pună sub semnul întrebării în mod pragmatic orice ideologie care în loc să îmbunătăţească viaţa omului, dimpotrivă, i-o înrăutăţeşte.
Când vorbea Trump despre fabricile dispărute din mijlocul Americii, din Chicago, Detroit, Ohio, parcă ar fi vorbit de fabricile şi locurile de muncă dispărute din Oneşti, din Roman sau Feteşti.
Antreprenorul din el îi spune simplu: orice tratat de comerţ, orice ideologie sau orice idee a cărui aplicare aduce astfel de rezultate dezastruoase pentru oameni trebuie oprită.
Numai în comunism alimentarele erau goale, în case era frig şi întuneric şi totuşi numele unei ideologii ni se spunea că totul este bine.
Victoria lui Trump arată că nu poţi fugi de realitate, să te ascunzi în paginile unor manuale şi concepte, dacă acestea în practică nu dau rezultate.
Victoria lui Trump înseamnă pentru cei care au condus România în ultimii 26 de ani, că vor trebui să dea socoteală de ce 3 milioane de români au trebuit să plece din ţară. Vor trebui să dea socoteală de ce astăzi pe calea ferată viteza este mai mică decât în 1990, de ce oraşele au fost depopulate, de ce din 8 milioane de locuri de muncă, nu mai sunt ocupate decât 4 milioane.
Nu poţi fugi de realitate, în numele niciunei ideologii – asta ne arată victoria lui Trump din America.
„De ce China să crească cu 7% şi noi să creştem doar cu 2-3%?”, a pus Trump pentru prima dată problema în acelaşi mod pragmatic, a diferenţialului asumat ca atare de economişti de creştere economică între aşa-numitele emergic markets şi pieţele mature.
Aşa cum în România, când Ziarul Financiar a lansat programul „România 5%”, macroeconomiştii s-au grăbit să-l critice şi să spună că nu este posibil, iată că astăzi România are creştere de 6%.
Chiar şi dacă ar fi pierdut aceste alegeri, este evident că energia a fost de partea lui Trump. Revenirea la Casa Albă a soţiei unui fost preşedinte nu ar fi însemnat decât o instaurare a unei cvasidinastii. America a fost mare şi este mare pentru că cei mai buni ajung în faţă, adică resursele îşi găsesc cel mai bun canal şi cea mai bună utilizare pentru că sunt date pe mâna celor mai competenţi şi îndrăzneţi. Oricine orice ar spune este puţin probabil ca rudele unor lideri foarte buni să fie lideri la fel e buni. De aceea,, la 1789 Revoluţia Franceză a zdruncinat şi până la urmă a reuşit să pună capăt transmiterii ereditare a puterii într-un stat.
Pentru companii şi pentru orice fel de organizaţii, doar liderii competenţi şi curajoşi, care „strică” establishmentul anterior creează valoare şi pun resursele la lucru, aşa cum promite Trump că va face.
România are nevoie de aceeaşi ambiţie, de acelaşi mesaj. Un Trump al României trebuie să spună: vreau să pun resursele acestei ţări la lucru. Vreau să repar spitalele, vreau să am cele mai bune şcoli, vreau să se întoarcă Românii în România, vreau să am trenuri de mare viteză. Vreau ce-i mai bun pentru poporul meu. Vreau să le măresc salariile. Vreau să reconstruiesc oraşele. Vreau să aduc locurile de muncă pierdute acasă în România. Vreau să inventez altele. Vreau să dublez creşterea economică. Vreau să cresc cu 10%, dacă America va creşte cu 5%, aşa cum promite Trump.
Antreprenori români, uitaţi-vă la Trump şi intraţi în joc. Este timpul vostru să luaţi puterea!
