4 Decembrie 2016. Ultima săptămână de campanie electorală pentru alegerile parlamentare. La nivel politic, aproape nimeni nu-şi mai bate capul cu una dintre cele mai importante decizii pentru economie în 2017 şi în următorii ani: creşterea salariului minim.
La nivelul businessului, respectiv construcţia bugetelor companiilor pe 2017, cei care sunt cu salariile la nivelul minim pe economie fac scenarii de impact.
Marţi, pe 29 noiembrie, guvernul Cioloş a prezentat trei scenarii privind evoluţia salariului minim în 2017: îngheţarea la 1.250 de lei brut (925 de lei net) cât este acum, creşterea cu 10% - 1.375 de lei şi creşterea cu 20% - 1.500 de lei.
În acest moment, 1,5 milioane de angajaţi din 4,7 milioane, adică o treime, sunt plătiţi cu 1.250 lei brut (925 de lei net), nivelul salariului minim brut pe economie.
Ca o comparaţie, salariul mediu net pe economie este de 2.000 de lei. În Bucureşti, salariul mediu net este de 2.700 de lei, iar la polul opus, în Vaslui şi Maramureş, 1.400 de lei.
În 2009, salariul minim brut pe economie a fost de 600 de lei, în 2012 a urcat la 700 de lei, în 2013 a urcat la 800 de lei, în 2014 la 900 de lei, în 2015 la 1.050 de lei, iar în 2016 la 1.250 de lei.
Ca un asterisc, această creştere aparţine PSD, chiar dacă în 2016, formal, decizia a fost semnată de guvernul Cioloş.
Acest salt din perioada 2012 – 2016, de 80%, a fost contestat de analişti şi de sectoarele care îşi bazează businessul pe forţa de muncă ieftină, care realizează operaţiuni simple, fără valoare adăugată prea mare – industria de componente auto, confecţii, call-centere, agrobusiness, retail, bricolaj.
Business-ul lor nu va rezista la aceste creşteri, le va scădea competitivitatea, iar România va pierde investiţii şi locuri de muncă.
Din fericire nu s-a întâmplat acest lucru ci dimpotrivă, business-urile lor au devenit mai puternice, chiar mai competitive.
În 2015 cifra de afaceri totală a companiilor din România a fost de 1.222 de miliarde de lei (275 de miliarde de euro), în creştere cu 5% faţă de 2014 şi cu un profit net raportat de 80 de miliarde de lei (17 miliarde de euro), în creştere cu 14% faţă de 2014, şi cel mai bun an ever. (Profitul companiilor din România a crescut cu 14%, la 80 de miliarde de lei)
Rezultatul net pentru toate companiile din România, adică profitul minus pierderile raportate, a fost undeva la 49 de miliarde de lei brut.
În 2012 cifra de afaceri a companiilor din România a fost undeva la 220 de miliarde de euro, iar în 2014 a fost de 250 de miliarde de euro (1.088 de miliarde de lei).
La o creştere a salariului minim de 80% în patru ani, cifra de afaceri cu 25%, profitabilitatea s-a îmbunătăţit, iar PIB-ul a crescut de la 130 de miliarde la 170 de miliarde de euro, adică cu 30%, iar numărul de locuri de muncă a crescut de la 4,3 la 4,7 milioane, adică cu 10%.
Deci nu s-a întâmplat nimic, companiile care au avut “impact negativ” pe buget cu creşterea salariului minim nu au plecat, ci au găsit resurse interne pentru a acomoda acest salt.
Unde ne aflăm acum?
Economia României se confruntă cu o gravă criză de personal, respectiv companiile au nevoie de oameni şi nu-i găsesc. Conform unor estimări, firmele ar avea nevoie de 500.000 de oameni pentru a onora comenzile.
Companiile au trecut de la oraşe la comune şi apoi la sate pentru a găsi personal, pentru a-i convinge pe oameni să vină la muncă. Unii au succes, alţii mai puţin.
Fluctuaţia de personal este extrem de ridicată la companiile care au salariile aproape de minimul pe economie. Sunt companii din retail care se confruntă cu o fluctuaţie chiar şi de 30-40% din personal.
Cei care intră în câmpul muncii sau sunt apţi de muncă vor să lucreze în primul rând la stat, în sectorul bugetar şi în firmele de stat - unde sunt salariile mai mari, nu în sectorul privat, mai ales în companiile private româneşti.
În companiile de stat, salariul mediu este undeva la 2.200 de lei net, companiile private româneşti plătesc undeva între 1.200-1.400 de lei net, iar multinaţionalele se duc spre 2.000 de lei net. La buget, salariul este undeva între 1.600-2.,000 de lei net. (Salariile medii ale angajaţilor au depăşit 1.000 de euro net pe lună în şase sectoare din România)
Deci nimeni nu vrea să lucreze în companiile private româneşti, unde se plăteşte cel mai prost.
De partea cealaltă, aceste companii angajează cei mai mulţi oameni din economie – 2,4 milioane - şi sunt cei mai mari contribuabili la buget ca taxe şi impozite.
Sunt mulţi, apţi de muncă, ce preferă să stea acasă întrucât consideră că 925 de lei net, în mănă, plus bonuri de masă, nu reprezintă un salariu suficient de atractiv pentru a se trezi în fiecare dimineaţă şi a lua autobuzul.
De asemenea, niciun român care lucrează în afară nu-şi va pune problema să se întoarcă în ţară, dacă nivelul salarial de la care se porneşte în România este de 1.000 de lei, respectiv 230 de euro.
La ora actuală România este într-o fază de consolidare a pieţelor şi a sectoarelor, şi mai puţin de expansiune şi de investiţii. Companiile mari devin şi mai mari, iar firmele mici fac eforturi să supravieţuiască. Companiile care au proiecte de investiţii sau care îşi înghit competitorii nu forţează majorări de salarii pentru că nu au de ce.
Sunt cazuri în care oraşe şi chiar judeţe întregi sunt prizoniere ale unor companii care se mai înţeleg să nu majopreze salariile chiar dacă au criză de personal sau să nu ia angajaţi de la concurenţă oferindu-le salarii mai mari.
În aceste condiţii, şansele de creştrere a salariilor sunt minime.
În ciuda creşterii salariului minim din ultimii patru ani de zile şi a altor salarii din sectorul bugetar şi mai puţin din sectorul privat, masa salarială din România este undeva la 52 de miliarde de euro, reprezentând 33% din PIB, cu mult sub nivelul din 2008, cel mai bun an pentru salariaţi.
Ca o comparaţie, masa salarială în 2008 a fost de aproape 60 de miliarde de euro, reprezentând 42% din PIB-ul de 140 de miliarde de euro, conform datelor Eurostar. Dacă vă amintiţi, cursul euro era undeva la 3,6 lei.
În 2009 masa salarială a căzut la 48 de miliarde de euro, reprezentând 41% din PIB, pentru ca în 2010 să cadă la 45 de miliarde de euro, reprezentând 36% din PIB. (Masa salarială a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu ca pondere în PIB)
Deci România are nevoie să recupereze, la nivelul masei salariale, mai ales în euro.
Chiar dacă creşterea salariului minim este văzută ca o măsură socialistă, care distorsionează piaţa muncii şi distruge competitivitatea, România are nevoie de acest lucru, într-un ritm chiar mai accelerat. Special am folosit cuvântul România, şi nu economia.
Pentru a scăpa de “eticheta” ţară cu forţă de muncă ieftină şi bine calificată, din care a trăit 20 de ani, România are nevoie să forţeze un salt. Companiile nu vor face acest lucru pentru că nu au niciun interes. Dar dacă trebuie, ele se vor acomoda, vor găsi resurse interne.
România trebuie să treacă de la 1.250 de lei salariul minim brut, la 2.000 de lei salariul minim brut (1.500 de lei net) de la 1 ianuarie 2018. Prin Hotărâre de Guvern.
România are nevoie de un prim-ministru şi un guvern care să susţină acest lucru.
La schimb, guvernul trebuie să dea companiilor două lucruri.
1. Posibilitatea de angajare şi de disponibilizare mult mai rapidă, fără birocraţie. Spre exemplu, la angajare perioada de practică sau de colaborare să fie mai lungă pentru a vedea dacă un angajat “merge” sau nu. Iar la disponibilizare procedura să fie extrem de simplă, fără tone de acte, discuţii, birocraţie etc.
2. Angajaţii care primesc training-ul din partea companiilor pentru a trece de la operaţiuni simple la operaţiuni mai complexe care să justifice creşterea salariului minim de la 1.250 de lei la 2.000 de lei, “să fie obligaţi” să stea în companie minim doi ani, nu să plece după o lună sau două. Dacă pleacă, să plătească toate programele investite în ei de către companie, pentru că dacă pleacă în altă parte, vin cu o experienţă şi cealaltă companie nu mai trebuie să facă acest efort de pregătire, care înseamnă bani. Deci nu pregăteşti angajaţii ca să “muncească pentru alţii”.
Poate aşa se va reduce fluctuaţia de personal, iar companiile ar investi mai mult în angajaţi pentru a deveni mai productivi.
Eu cred că firmele ar vota pentru acest lucru, respectiv să majoreze salariile, dar să primească aceste lucruri la schimb. Sindicatele nu ar vota aceste idei.
Nu ar rezista companiile la această creştere salarială de la 1.250 de lei la 2.000 de lei plus toate modificările la celelalte salarii care intervin?
Gândiţi-vă că marii retaileri - Kaufland, Auchan , Carrefour – au anunţat deja majorări de salarii pentru 2017, care ajung la un nivel minim de 2.000 de lei brut, pentru a evita fluctuaţiile de personal cu care se confruntă.
România are această şansă de a face un nou salt de creştere a salariilor într-o perioadă în care există deficit de personal, iar companiile fac “orice” pentru a-şi menţine angajaţii, având în vedere că au comenzi.
În jurul nostru sunt “războaie”, ceea ce face ca România să fie văzută ca o oază de linişte, în ciuda luptelor politice interne, mai mult la nivel de declaraţii.
Chiar cu un asemenea salt de salarii, România tot nu egalează fostele ţări comuniste – Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia - la salarii, astfel încât un investitor să spună că e mai ieftin la alţii decât la noi. Singurul sector care face excepţie este cel de IT, dar acest lucru se compensează prin abilităţile românilor.
Aceste trenuri de oportunitate, de a face salturi în economie, chiar socialiste, nu vin în fiecare zi.
Cine va fi premier şi cine va fi la guvernare trebuie să profite de acest lucru şi să forţeze acest salt cu orice preţ, în ciuda opiniilor FMI, companiilor, sectorului privat etc.
Fiecare companie îşi va găsi resurse interne, se va automatiza, va investi mai mult în pregătirea angajaţilor, astfel încât aceştia să nu mai fie simpli muncitori necalificaţi – în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi, personal de îngrijire, conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile - , cum sunt sute de mii de angajaţi din România.
Dacă firmele îşi vor adue angajaţii la un nivel profesional mai ridicat, vor putea lua lucrări tot mai complexe şi vor putea plăti chiar mai mult decât 2.000 de lei salariul minim pe economic.
Fără aceste forţări socialiste, România, economia şi companiile nu vor deveni capitaliste, unde angajaţii să-şi dorească să lucreze în sectorul privat şi nu la stat.
