Plastic – realități și prejudecăți

Pagina verde. Plastic – realităţi şi prejudecăţi. Mit sau realitate: Este plasticul colorat mai greu de reciclat decât cel transparent?

15.05.2024, 00:05 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Ce rămâne important de reţinut este că, indiferent de culoare, colectarea plasticului este un pas esenţial în procesul de reciclare.

Când vine vorba de reciclarea recipientelor de plastic în care se comercializează băuturi, una dintre diferenţele majore care se văd cu ochiul liber este cea dintre plasticul transparent, regăsit cel mai frecvent pe rafturi, şi plasticul colorat – fie el verde, maro sau de altă culoare.

„Ambalajele din plastic colorat sunt folosite în general din raţiuni de marketing. Există totuşi aplicaţii în care culoarea este folosită din motive tehnice, de exemplu pentru a proteja produsul împotriva luminii. Dar şi aceste ambalaje colorate pot fi în principiu reciclate“, spune Ioan Vâţ, director de vânzări la Alpla Packaging România, o companie austriacă ce activează pe piaţa ambalajelor şi a reciclării.

Pentru a recicla materialele plastice colorate şi a păstra în acelaşi timp valoarea lor, este necesară sortarea după culoare şi procesarea diferitelor culori separat. Acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic şi, în unele cazuri, este deja implementat.

„Totuşi, creşte astfel şi complexitatea, generând un efort tehnic şi economic suplimentar. Materialele reciclate colorate necesită aplicaţii unde să fie nevoie de ele, astfel costul efortului suplimentar fiind acoperit“, adaugă Ioan Vâţ.

În caz contrar, sortarea nu se efectuează şi culorile amestecate necontrolat sunt transformate în materiale plastice reciclate gri - cu culoare instabilă şi valoare economică scăzută.

„Plasticul provine din extracţia materiilor prime şi prelucrarea lor. (...) După ce procesul de polimerizare a avut loc, gazele uşoare sunt transformate în hidrocarburi cu greutate moleculară mai mare, aşa cum sunt polimerii. Produsele finale au formă de granule mici, care sunt ambalate şi vândute mai departe industriilor care folosesc plastic în activităţile lor. Granulele pot fi colorate şi topite, pentru a căpăta diferite forme şi modele“, se explică pe site-ul Stratos, companie de consultanţă de mediu.

Pentru a putea fi reciclat, plasticul trebuie să fie cât mai pur atunci când ajunge în coşul de gunoi, adică necontaminat cu alte materiale sau substanţe. Este esenţial, de exemplu, să se evite ca reziduurile de alimente să intre în contact cu resturile de ambalaje. Dacă acest lucru se întâmplă, plasticul ajunge să fie introdus într-un proces de reciclare care presupune folosirea sa în alte produse decât cele din care provine. În alte scenarii, deşeurile nereciclabile sunt supuse valorificării energetice.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Alpla