Fed a adus bugetului SUA venituri record de 97,7 miliarde dolari

Autor: CătăIina Apostoiu 13.01.2016
Banca centrală americană (Federal Reserve, Fed) a transferat profituri în valoare record de 97,7 miliarde de dolari către Trezoreria americană în 2015, potrivit Wall Street Journal. Fed-ul foloseşte veniturile generate din diverse surse, incluzând dobânzile din amplul său portofoliu de obligaţiuni şi alte active, pentru a-şi acoperi cheltuielile. Restul sumei este transferat către Trezorerie pentru a contribui la acoperirea cheltuielilor guvernului federal. În 2014, Fed-ul a transferat către Trezorerie 96,9 miliarde de dolari. În plus, la sfârşitul lunii decembrie, Fed-ul a transferat 19,3 miliarde de dolari către Trezorerie în conformitate cu noua lege privind finanţarea sectorului infrastructurii. Preşedintele Fed Janet Yellen a protestat, arătând că recurgerea la fondurile instituţiei pentru finanţarea cheltuielilor bugetare creează un precedent şi afectează independenţa băncii centrale. Incluzând această plată, banca centrală americană a transferat 117 miliarde de dolari către Trezorerie anul trecut.