Analiştii: Consolidarea bancară era anticipată de mult timp. Surpriza a fost că procesul a întârziat

Autor: Liviu Popescu 11.02.2016
Consolidarea sectorului bancar prin fuziuni şi achiziţii este o tendinţă pe care analiştii o anticipau de mai mulţi ani, sur­pri­za fiind mai degrabă că procesul a întârziat. Totodată, sectorul bancar a atins un grad de maturitate suficient de ridicat pentru a optimiza procesul de alocare a re­sur­selor, care implică intensificarea con­so­li­dării, con­sideră analiştii chestionaţi de Ziarul Financiar.
 
„Consolidarea sectorului bancar prin fu­ziuni şi achiziţii este o tendinţă pe care o anticipam de mai multă vreme, surpriza a fost mai degrabă aceea că procesul a întâr­zi­at“, consideră Aurelian Dochia, analist economic.
 
Din sectorul bancar local, care finan­ţea­ză în proporţie de 90% economia, au dis­pă­rut patru bănci pe parcursul anului 2015 (Volksbank, Millennium Bank, Montepio şi RBS), iar în prezent s-a ajuns la un număr de 36 de instituţii de credit care activează pe piaţa locală, din care opt sunt sucursale ale băncilor străine. Câte bănci ar putea să dispară în 2016 din sistem?