Fondul Risky Business investeşte 70.000 de euro într-o casă de marcat virtuală

Autori: Vasile Măgrădean , Mediafax 24.03.2017
Fondul de accelerare Risky Busi­ness, alături de Marceluş Suciu, fon­da­torul Marty Restaurants şi investitor al fondului, a anunţat prima investiţie alocată unui start-up românesc, în va­loare de 70.000 de euro, pentru dez­vol­tarea casei de marcat virtuale Ebriza.

Potrivit Risky Business, casa de marcat virtuală Ebriza reduce semnificativ efortul şi costul de operare al cafenelelor, restaurantelor, al micilor magazine sau al comercianţilor la început de drum, care nu au nevoie să investească în soluţii scumpe de gestiune şi casă de marcat.

„Fondul de accelerare clujean Risky Business, alături de Marceluş Suciu, fondatorul Marty Restaurants şi investitor al fondului, anunţă prima investiţie alocată unui start-up românesc, în valoare de 70.000 de euro, pentru dezvoltarea casei de marcat virtuale Ebriza. Suma astfel alocată ridică evaluarea start-up-ului Ebriza la jumătate de milion de euro. Cu banii investiti, Ebriza urmează să devină mai mult decât un soft de casă de marcat, prin integrări cu alte soluţii utilizate de comercianţi“, potrivit Risky Business.