Incident aviatic evitat: Un avion al companiei British Airways a aterizat de urgenţă pe aeroportul Gatwick din Londra

Autori: Bianca Pavaluca , Mediafax 20.07.2018

Pista de aterizare a aeroportului Gatwick din Londra a fost închisă şi mai multe zboruri au fost deviate după ce o aeronavă a companiei aeriene British Airways a fost nevoită să aterizeze de urgenţă, relatează BBC.

Aeronava Airbus A320 a aterizat vineri, la puţin timp după miezul nopţii, după ce a fost raportată o defecţiune tehnică.

Avionul, care venea de la Napoli, a rămas pe pista de aterizare pe durata inspecţiei. Pista a fost închisă, dar a fost redeschisă la ora locală 4.58 (6.48 ora României).

Mai multe zboruri au fost deviate cât timp pista de aterizare a fost închisă.

Nicio persoană nu a fost rănită şi pasagerii au fost debarcaţi din aeronavă la puţin timp după aterizare.

„Aeronava noastră a aterizat în siguranţă, după ce piloţii au cerut prioritate la aterizare, ca precauţie după ce au detectat o defecţiune tehnică”, au declarat reprezentanţii companiei British Airways.

„Inginerii noştri verifică aeronava”, au adăugat aceştia.

Un avion EasyJet care venea din oraşul Paphos din Cipru şi o aeronavă a companiei germane TUI care venea din Larnaca au fost deviate spre aeroportul din Birmingham. Pasagerii au fost apoi aduşi cu o altă aeronavă pe aeroportul Gatwick, după ce pista a fost redeschisă.