Îmbuteliatorul Coca-Cola din România a avut volume mai mari cu 11% în S1/2018
Astfel, compania continuă şirul creşterilor, după ce anul trecut (la nivelul întregului an 2017) îmbuteliatorul a consemnat un avans de 6% faţă de 2016, până la 177 de milioane de unit cases (navete), adică peste un miliard de litri. Cu acest nivel, îmbuteliatorul unor branduri precum Coca-Cola, Fanta, Dorna sau Cappy Pulpy se apropie cu paşi repezi de volumele înregistrate în 2008, cel mai bun an din istoria companiei pe plan local, când a vândut 198 mil. unit cases. „Volumele din România au avansat în primul semestru cu 11%, toate categoriile de produse având creşteri puternice. Volumele de băuturi carbogazoase au crescut cu 10-15% (low teens), cel mai rapid avans fiind înregistrat de brandul Schweppes“, se arată în raportul citat.
Compania din România, cu afaceri de 2,2 mld. lei anul trecut, face parte din grupul Coca-Cola HBC, companie prezentă în 28 de ţări şi controlată de familia David-Leventis, care deţine indirect 23% din titluri, urmată de The Coca-Cola Company cu 23% din acţiuni, potrivit celor mai recente date.