Companiile germane din domeniul apărării prosperă pe măsură ce războiul Rusiei contra Ucrainei se prelungeşte, iar politicienii germani au poziţii contradictorii privind ajutoarele pentru Kiev
Producătorul german de componente pentru tancuri Renk a raportat recent un număr record de comenzi, potrivit Financial Times.
Comenzile au crescut cu aproape o treime la 1,3 miliarde de euro în 2023. Acţiunile companiei au consemnat aproape o dublare de la listarea acesteia la Bursa din Frankfurt în februarie, investitorii fiind din ce în ce mai atraşi de industria apărării în urma declanşării războaielor din Ucraina şi Orientul Mijlociu.
Renk a raportat venituri de 926 milioane de euro în 2023, cu 9% mai mari faţă de anul anterior, anunţând să se aşteaptă să treacă pragul de 1 miliard de euro în vânzări în acest an.
Rheinmetall a anunţat recent că intenţionează să construiască cel puţin patru fabrici în Ucraina, în condiţiile în care compania ţinteşte vânzări record de 10 miliarde de euro în acest an. Războiul din Ucraina a transformat producătorul de muniţie Rheinmetall într-un jucător cheie în comerţul mondial cu arme, făcând din producătorul german cândva aproape necunoscut unul dintre cei mai importanţi furnizori de arme ai Europei, notează WSJ.
De la începutul războiului din Ucraina, acţiunile companiei au avansat cu 150%, iar compania a raportat câştiguri şi comenzi record. Compania a început de asemenea negocieri cu oficialii germani şi ucraineni privitoare la construirea unei fabrici de tancuri în Ucraina.
Rheinmetall a anunţat recent că intenţionează să-şi crească producţia de proiectile pe fondul creşterii puternice a cererii venite în contextul războiului din Ucraina. În 2023, Rheinmetall a înregistrat comenzi de 38,3 miliarde de euro, cu 44% mai mari decât în anul anterior.
Între timp, potrivit Deutsche Welle, legislatorii germani au respins trimiterea de rachete Taurus Ucrainei pentru a treia oară.
De asemenea, compania germană a primit o comandă de aproximativ 2,7 miliarde de euro din partea forţelor armate germane pentru furnizarea a până la 123 transportoare pentru arme grele, relatează Reuters.
Germania a anunţat o nouă politică în domeniul apărării în urma războiului, creând un fond de 100 miliarde de euro pentru modernizarea forţelor sale armate.
În acelaşi timp, Rheinmetall continuă să-şi construiască fabrici în Ungaria. Recent, compania a început construcţia unei fabrici de 63 milioane de euro acolo. Aceasta este cea de-a patra bază a companiei germane din Ungaria.
Şi producătorul german de electronice pentru sectorul apărării Hensoldt se aşteaptă la vânzări şi comenzi mai mari în acest an, cu războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu crescând cheltuielile militare, potrivit Reuters.
Compania deţinută parţial de stat estimează venituri de aproximativ 2 miliarde de euro în 2024, peste cele 1,85 mld raportate pentru 2023 şi o creştere semnificativ mai rapidă a comenzilor.
La rândul său, producătorul german de arme Diehl Defence intenţionează să-şi crească semnificativ producţia sistemului de apărare aeriană IRIS-T pentru a satisfice cererea în creştere venită pe fondul războiului din Ucraina. Producţia de proiectile va fi tripletă în acest an şi mai apoi dublată în 2025.