Producătorul de carne DIANA din Vâlcea îşi schimbă identitatea vizuală a brandului pentru a atrage consumatori de toate vârstele şi a-şi consolida poziţia pe piaţă

Autor: Florentina Niţu 01.04.2024

DIANA, companie deţinută de familia Crăciunescu din Râmnicu Vâlcea, activă pe piaţa de carne şi de peşte, îşi schimbă identitatea vizuală după 30 de ani de experienţă, astfel încât să ajungă la consumatori de toate vârstele şi să urce în topul producătorilor din industria de profil. 

„Noul logo integrează un mesaj adap­tat obiectivelor companiei, acela de a răsfăţa gusturile tuturor vârstelor. Este un logo actual, ce păstrează iden­tit­atea dată de fondator, fiind nou şi tra­diţional în acelaşi timp, prin imagine şi mesaj“, au spus reprezen­tanţii DIANA. Logoul duce mai departe, într-o abordare adaptată dinamicii pieţei, elementele definitorii: numele şi cu­loarea verde, au explicat ei. Aceştia consideră că reuşita în business este dependentă de adaptare şi de curajul în accelerarea schimbării.

„Această schimbare vine într-un mod firesc, dar calculat şi asumat, după o perioadă în care compania s-a concentrat pe investiţii consistente pentru extinderea, îmbunătăţirea capaci­tăţilor şi capabilităţilor de pro­ducţie, pe proiecte destinate imple­men­tării de măsuri de eficienţă energetică, urmate de procese de mapare, stan­dardizare şi eficientizare a fluxurilor şi ajustare a strategiilor la schimbările din piaţă“, au precizat oficialii DIANA.