Mesajul unui croat care administrează peste 340 mil. euro pentru piaţa de capital din România: Întreaga comunitate trebuie să facă un efort să promoveze şi mai mult Bursa din România, nu doar românilor, ci şi străinilor

Autor: Tibi Oprea 08.05.2024

Una dintre cele mai importante acţiuni pentru dezvoltarea unei burse de valori este promovarea, iar românii trebuie să promoveze şi mai mult Bursa de Valori Bucureşti, atât pe plan local, cât şi la nivel interna­ţional, spune Ivan Kurtovic, CEO al InterCapital Asset Management, cel mai mare administrator independent de active din Croaţia, cu peste 340 mil. euro sub administrare.

„Întreaga comunitate trebuie să facă un efort să promoveze şi mai mult piaţa de capital, nu doar local, chiar dacă promovarea către retailul local este parte integrantă a succesului bursei, dar şi la nivel internaţional, către investitorii instituţionali străini“, a spus Ivan Kurtovic în cadrul ZF Capital Market Summit 2024, a treia ediţie.

Acesta a adăugat că lipseşte o comunitate de brokeri din piaţa de capital locală, pentru că, pe lângă consultanţii financiari, brokerii sunt cei care promovează de obicei o companie către piaţă şi listarea în rândul companiilor.