Violeta Moraru, Azuga Waters: Am decis să începem producţia de sucuri în toamnă

Autor: Ioana David 13.06.2012

Violeta Moraru, care împreună cu soţul Valerii Moraru controlează afacerea din industria apelor minerale Azuga Waters, spune că a finalizat achiziţia de active la Azuga, locaţie care anterior era închiriată şi unde va începe în toamnă producţia de sucuri, primele din portofoliul companiei.

Deoarece vânzările de apă au crescut de aproape trei ori, mai mult decât au fost previzionate, compania a decis să înceapă producţia sucurilor în toamna aceasta, când vor fi instalate noile capacităţi de îmbuteliere în Azuga. Decizia a fost de a produce sucuri în Azuga, unde avem o apă plată (. ..) uşor alcalină, care este foarte potrivită pentru consumul zilnic şi producţia de sucuri", a spus Violeta Moraru, acţionar al Azuga Waters.

Compania are în portofoliu brandurile de apă Perla Covasnei şi Azuga Apă de Izvor.

Îmbutelierea Azuga Apă de Izvor a început în 2010.

Anul trecut compania a inaugurat şi fabrica de la Catalina (judeţul Covasna), acolo unde îmbu teliază Perla Covasnei în urma unor investiţii de 5 milioane de euro (la care s-au adăugat alte 2 milioane de euro în distribuţie şi promovare).

De la bere la apă şi sucuri

Acesta este al doilea business important în care soţii Moraru se implică, ei fiind cunoscuţi în trecut prin intermediul afacerii cu bere Bere Azuga, pe care au vândut-o către Ursus Breweries în 2009.

La scurt timp de la preluare, Ursus a decis să închidă fabrica de bere de la Azuga, dar să menţină brandul pe care îl are şi acum în portofoliu. După această decizie, Ursus a închiriat activele către firma deţinută de soţii Moraru. Aici, cei doi antreprenori au început să îmbutelieze apă şi treptat au achiziţionat activele pe care le vânduseră iniţial către Ursus. Cei doi soţi s-au implicat în businessul Bere Azuga din 2001.

"S-a finalizat achi ziţia de active din Azu ga, locaţie care anterior era exploatată de noi în baza unui contract de închiriere", a mai spus Violeta Moraru.

Intenţia companiei de a intra pe segmentul băuturilor răcoritoare a fost anunţată anterior, iar unul dintre branduri va purta numele Santiago. Santiago se va încadra în segmentul value (economic) de preţ, în timp ce în segmentul premium vor aduce un brand diferit, al cărui nume nu a fost făcut public. În piaţa băuturilor răcoritoare pe care intră, compania va avea de înfruntat competiţia giganţilor precum Coca-Cola sau PepsiCo, care au rulaje de ordinul sutelor de milioane de euro. Spre exemplu, îmbuteliatorul Coca-Cola HBC România a avut în 2010 o cifră de afaceri de 1,74 miliarde de lei (414 milioane de euro), conform datelor de la Registrul Comerţului.

Vânzări de trei ori mai mari

În primele cinci luni ale anului, compania a anunţat o creştere de trei ori a cifrei de afaceri şi a volumului de vânzări. "Pe primele cinci luni compania a avut vânzări de 51 de milioane de litri şi o cifră de afaceri de peste 18 milioane de lei (peste 4 mil. euro - n. red.)", a mai spus Violeta Moraru.

Creşterea vânzărilor a fost determinată în mare parte de contractele cu retailerii moderni pentru mărci private, compania fiind afectată puţin de vremea nefavorabilă de la începutul anului. "Principalele obiective au fost creşterea cotei de piaţă şi eficientizarea producţiei prin creş terea gradului de utilizare a echipamentelor şi de asemenea promovarea imaginii produselor din portofoliu, Perla Covasnei şi Azuga Apă de Izvor. Recent am încheiat pitch-ul pentru campania de comunicare şi rebranding a brandului Perla Covasnei, pitch câştigat de com pania Leo Burnett şi în curând vom surprinde piaţa cu noua imagine", a mai spus Violeta Moraru.

Businessul din România al familiei Moraru a început în urmă cu 13 ani, când cei doi soţi aveau o companie de transport, pentru ca în 2001 să facă prima investiţie în berea Azuga, moment în care au cumpărat un pachet minoritar. A urmat o majorare de capital, iar în 2004 cei doi au devenit majoritari.

O piaţă de peste 300 mil. euro

Piaţa de apă pe care compania activează se ridică la peste 10 milioane de hectolitri şi are o valoare de peste 300 mil. euro, iar consumul per capita este în jurul a 50 de litri anual, potrivit unor date anterioare ale ZF.

Cele mai mari companii active pe această piaţă sunt Romaqua (cu brandul Borsec), Coca-Cola (cu Dorna), Rio Bucovina (cu Bucovina) sau European Drinks - Food (cu Izvorul Minunilor). Acesta este singurul segment dominat încă de antreprenori români, în condiţiile în care bunurile de larg consum sunt de obicei apanajul multinaţionalelor.

Azuga Waters aşteaptă în acest an o creştere cu 50% a businessului companiei, după o dublare în 2011, conform unor informaţii anterioare oferite. În 2011 Azuga Waters a avut o cifră de afaceri de 31 de milioane de lei (7,3 mil. euro)