Profesii

Ce e în neregulă cu ordonanţa ”premii la inspector din amenzi la contribuabil”? În primul rând, sistemul!

Ce e în neregulă cu ordonanţa ”premii la inspector...

Autor: Adrian Luca

22.01.2018, 16:30 1391

Am să încep direct cu ceea ce e în regulă în cazul acelei ordonanţe care a apărut discret la sfârşitul anului trecut, privind constituirea unui fond de 15% din sumele recuperate în urma inspecţiilor (impozite stabilite suplimentar/amenzi) în scopul acordării de premii personalului administraţiei fiscale. Aşadar, vorbim de ”sancţiuni rămase definitive în sistemul căilor de atac” şi nu scrie nicăieri că acei 15% vor merge doar către cei care au făcut inspecţiile respective. Apoi chiar e nevoie de creşterea motivării materiale, pentru păstrarea profesioniştilor în sistem (1).

Dar ceea ce e în regulă păleşte în faţa a ceea ce e în neregulă. 

Acest sistem de recompensare a performanţei nu se întâlneşte în nicio administraţie europeană (2) şi chiar dacă s-ar întâlni, administraţia românească este încă departe de ... standardul european modern, cel puţin la capitolul inspecţie fiscală şi interacţiune cu acel client numit contribuabil. 

Sistemul autohton este primul care forţează inspectorul să nu plece fără o amendă de la contribuabil, pentru că...

1.Sistemul este viciat de suspiciunea generalizată asupra contribuabilului, dar şi asupra inspectorului!

Iată un pasaj elocvent din constatările unor experţi FMI de acum doi ani: ”faptul că inspectorii ANAF pot răspunde personal pentru orice diferenţă de impozit nestabilită afectează în mod negativ abordarea lor. Prin urmare, ei vor efectua mereu un control total; vor urmări instrucţiunile privind verificările încrucişate pe care trebuie să le efectueze, indiferent dacă acestea sunt sau nu adecvate sau proporţionate; îşi vor desfăşura inspecţia până când a fost stabilit ultimul leu; şi vor adopta mereu interpretarea ce favorizează administraţia fiscală. Aceasta înseamnă că riscurile mai semnificative – de tipul celor ce nu sunt identificate prin bifarea unei căsuţe – vor rămâne nedepistate. Înseamnă că inspecţiile vor dura considerabil mai mult decât ar dura dacă inspectorul ar limita verificările la confirmarea riscurilor identificate anterior inspecţiei. Înseamnă, de asemenea, că multe aspecte sunt contestate pentru că inspectorii adoptă o perspectivă care să le garanteze siguranţa proprie. Acestea se traduc în venituri mai mici pentru stat, şi majorează semnificativ povara contribuabilului”.

Până nu se rezolvă acestă problemă a ceea ce înseamnă cu adevărat răspunderea inspectorului într-un act de control, cred că este iluzoriu să vorbim de motivarea reală a acestor oameni, dar şi de eficienţa actului de control!   

Aceiaşi consilieri de la FMI mai recomandau introducerea analizelor moderne de risc, tocmai pentru creşterea eficienţei inspecţiilor, concentrarea pe asistenţa acordată contribuabilului, introducerea posibilităţii negocierii cu contribuabilul (pentru că integritatea şi pragmatismul pot merge mână-n mână). A trecut doar doi ani de la aceste recomandări, aşa că ... nicio grabă!

1.Inspectorului  nu i se permite să se concentreze doar pe riscul fiscal real 

Fiscul britanic (HMRC) rămâne printre cele mai puternice (mai tare decât IRS-ul american, HMRC poate declanşa o percheziţie fără mandat) dar în acelaşi timp este printre cele mai pragmatice din lume, folosind toate instrumentele posibile – de la asistenţă la negociere, de la transparenţă la consultare. Dar în campaniile de recrutare pentru HMRC se vorbeşte despre libertăţi care par ireale pentru un inspector român: ”un inspector rezolvă multe cazuri prin negociere cu contribuabilul, dar sunt şi situaţii de litigiu în care va fi nevoie să se prezinte şi în instanţă pentru a-şi apăra poziţia; inspectorul trebuie să fie corect, imparţial, să gândească independent, să aibă abilităţi de negociator, să aibă iniţiativă”... Toate acestea şi nu numai  fluturaşul de salariu îi dau tânărului învăţăcel sau specialistului cu experienţă sentimentul că fac parte din corpul de elită al inspectorului la Fisc, respectat mai degrabă decât temut, văzut ca un partener mai degrabă decât ca un adversar de dincolo de baricadă.

Un om de calitate, un profesionist nu poate funcţiona  fără demnitatea muncii lui! Iar profesioniştii din ANAF - şi nu puţini am întâlnit şi întâlnesc în structurile administraţiei din toată ţara – au nevoie în primul rând de această recunoaştere print-un statut respectat şi respectabil, ca-n marile administraţii din afară.

1.Nu avem o instituţie a parteneriatului administraţie-contribuabil

Fiscul nostru transmitea recent la la OECD că evaluările personalului ţin cont de ”modul cum se transmite un răpuns substanţial la o plângere primită”, dar nu şi de  ”abordarea faţă în faţă în timpul inspecţiilor” (3). Fiscul admite că se bazează în creşterea conformării în primul rând pe ”schimbul de informaţii şi în mică măsură pe cooperarea cu contribuabilul” (ca să nu mai vorbim de concepte moderne precum tax compliance by design - un asamblu de proceduri şi tehnologii destinat să uşureze, în special, viaţa micului contribuabil).

Prin urmare, când la capitolul abordare modernă suntem în urma administraţiilor din Cehia, Polonia ori chiar Bulgaria (4), statul român găseşte de cuviinţă să şocheze contribuabilul prin introducerea pe faţă a legăturii dintre amenzi şi bonus.

Plecări din sistem, oameni demotivaţi sunt şi în HMRC-ul britanic, ca şi în administraţiile din întreaga lume. (5) Dar la nemulţumiri nu se poate răspunde prin distrugerea acelui eşafodaj sofisticat la care încă se munceşte din greu: parteneriatul contribuabil – administraţie, fără de care în vremurile moderne nu se poate imagina conformarea voluntară, adică plata benevolă a impozitelor la stat.

Zilele acestea, de început de an imprevizibil, sunt marcate de te(a)ma Formularului 600, te(a)ma inovaţiei intempestive a Registrul de evidenţă fiscală (6), te(a)ma unificării contribuţiilor, pe tema split TVA, pe te(a)ma raportării pentru fiecare ţară în parte ... Tot ce mai aveam nevoie era suspiciunea ”amenzilor pentru bonus”. 

De aceea cred că orice alternativă la acestă ordonanţă de lumea a treia este mai bună. Putem imagina, spre exemplu, reţinerea unei cote din încasările suplimentare faţă de un obiectiv (in extremis, poate să fie şi din amenzi), dar această cotă să fie repartizată şi pentru modernizarea tehnologiilor şi procedurilor, pentru încurajarea conformării voluntare, ca şi pentru recompensarea inspectorilor cu merite la acest capitol (7).

Pentru că este mare nevoie de un mesaj pentru contribuabili, dar şi pentru investitori că amenda/sancţiunea e excepţia şi nu regula!

PS. Pentru cei care, optimist, se gândesc că, uite, avem o lege a prevenţiei, există un singur răspuns ... realist – şi de ce, după un an de zile de când se tot vorbeşte de acest instrument, nu avem încă normele de aplicare! Cu o astfel de abordare de a mima schimbarea nu facem decât să ne subminăm singuri şansele în faţa marilor inseestitori, rămânând ţara cu salarii relativ mici şi impredictibilitate relativ mare.        

Note:

(1) Trebuie recunoscut că ANAF şi-a asumat un exerciţiu de transparenţă care nu e chiar simplu de gestionat, de a publica grilele de salarizare. Administraţia are profesionişti care pun sub lupă tranzacţii de zeci, de sute de milioane de euro din mari  companii şi se duc acasă cu un salariu de puţin peste 1.000 de euro.

(2) Un experiment privind efectul sistemelor de bonusare a inspectorilor fiscali derulat în 2016 în Pakistan a avut o concluzie foarte interesantă. Veniturile din impozitarea locuinţelor au crescut când inspectorul a primit ca bonus o parte din taxele colectate. Dar creşterea a venit practic doar din reclasificarea unui segment mic de locuinţe, trecute în clasa superioară de impozitare. Pentru cele mai multe proprietăţi însă impozitele au rămas aceleaşi, un indiciu că, de fapt, ar fi crescut miza înţelegerilor neoficiale dintre contribuabil şi funcţionar.

(3) Conform Tax Administration 2017 de la OECD, toate administraţiile mari admit că, în mod firesc, folosesc pentru recompensare în mare parte şi criterii privind rata colectării sau rata recuperării debitelor (SUA, UK,  Germania etc.). România raportează însă doar folosirea parţială a acestor criterii. Tabelul comparativ, aici.

(4) Tabelul comparativ key aspect of the compliance focus

(5) Spre exemplu, HMRC încheia anul 2015 cu 57,1 mii de angajaţi, faţă de 61,3 de mii la începutul anului. Recrutările n-au putut compensa plecările şi restrucurările care au afectat aproape 15 mii de locuri de muncă. Fluctuaţii similare înregistrează, practic, fiecare administraţie fiscală, conform raportului amintit. În 2015, la ANAF au plecat din sistem 1,6 mii angajaţi şi s-au recrutat 1,3 mii, ajungându-se la un efectiv de 24,8 mii. Tabelul general pentru 55 de administraţii fiscale poate fi găsit aici.

(6) În acelaşi spirit al integrităţii, dar şi al pragmatismului se dovedeşte că şi la noi au început să prindă instrumente moderne de tipul soluţiilor fiscale anticipate, des întâlnite în Vest. Acestea au dublul avantaj pentru parteneri – Fiscul se asigură de conformarea voluntară şi de încasarea în avans a unor sume certe (în general, de la mari companii),  iar contribuabilul îşi asigură liniştea fiscală pentru o perioadă. În acest caz chiar ar fi recomandată motivarea corespunzătoare a acelor inspectori fiscali care facilitează încheierea unor astfel de acorduri şi care realmente contribuie la consolidarea parteneriatului administraţie-contribuabil.   

Adrian Luca este partener-fondator al firmei de consultanţă Transfer Pricing Services.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO