Profesii

Cine este Cătălin Ioniţă, noul şef al Poliţiei Române

Cine este Cătălin Ioniţă, noul şef al Poliţiei Române

Autor: Firuta Flutur, Mediafax

17.01.2018, 15:33 1933

Pe 10 ianuarie 2018, premierul de atunci Mihai Tudose spunea, după ce ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan îi înaintease propunerea de demitere a lui Bofdan Despescu de la şefia Poliţiei Române şi înlocuirea acestuia cu Cătălin Ioniţă, că acesta din urmă a refuzat numirea.

"Supărarea mea faţă de ministrul de Interne este următoarea. Am întrebat-o dacă e adevărat că refuză şi mi-a spus că nu. La prânz l-am sunat pe domnul chestor ( Cătălin Ioniţă -n.r.) să îl întreb eu. Dialogul a fost cam aşa: «Sunt premierul, doriţi această funcţie?» şi mi-a spus «Domnule premier, permiteţi să raportez: M-am prezentat cu un raport la doamna ministru în care i-am spus că refuz, de atunci stau în antecameră, mi-a zis să aştept«. Dacă un ministru îşi permite să mă mintă, nu mai am ce să lucrez cu ea. Domnia şi-a manisfestat intenţia de luni şi i-am spus că accept demisia dacă şi-o dă. Dacă va fi lăsată şi-o va da", a declarat Mihai Tudose la Antena 3.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a venit cu precizări, menţionând că documentul prin care Cătălin Ioniţă a acceptat să fie şeful IGPR este autentic şi a fost semnat în prezenţa reprezentantului Direcţiei Resurse Umane a ministerului.

Cătălin Ioniţă, noul şef al Poliţiei Române pentru o perioadă de şase luni, are 41 de ani, a fost numit anterior director general al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) în 2016.

Între 2014 - 2016, el a deţinut funcţia de director al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, iar între 2012 - 2013 a fost director adjunct al Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Anterior, a fost pe rând şef serviciu al Serviciului de combatere a corupţiei şi a infracţiunilor comise în sfera instituţiilor bugetare din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor, şef serviciu al Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Sector 1 şi ofiţer specialist în cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Sector 1.

Cătălin Ioniţă este căsătorit şi are cinci copii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO