ZF 24

Peste jumătate din afacerile Symmetrica vin din proiectele publice

Peste jumătate din afacerile Symmetrica vin din...

Autor: Departamentul Economic

22.06.2016, 11:45 644

Potrivit reprezentanţilor Symmetrica, această creştere s-a datorat în mare parte absorbţiei tot mai bune a fondurilor europene, un element care contribuie la derularea mult mai rapidă a lucrărilor decât în anii trecuţi.

"Pe lângă creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare, numărul tot mai mare de proiecte publice de reamenajare urbană este determinat într-o măsură semnificativă de încrederea crescută în acest tip de produs, care şi-a dovedit în ultimii ani eficacitatea şi în ţara noastră., este cea mai potrivită variantă pentru ţări ca România, supuse variaţiilor foarte mari de temperatură", a spus Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica.

Reprezentanţii companiei apreciază că oraşele din provincie au devenit tot mai deschise proiectelor de reamenajare a zonelor publice, autoritatile locale alocând în acest sens mai multe resurse decât în anii anteriori.

Potrivit comenzilor înregistrate de Symmetrica, oraşele din provincie în care anul acesta s-au derulat cele mai multe proiecte de amenajare ale zonelor publice sunt Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Comăneşti, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Suceava şi Vaslui.

"Dacă discutăm de infrastructura rutieră şi pietonală, cele mai multe proiecte urbane sunt axate pe reparaţii şi întreţinere de străzi şi trotuare. Această direcţie este dată pe de o parte de nesităţile de
renovare în ceea ce priveşte infrastructura locală şi, pe de altă parte, de posibilitatea de accesare a fondurilor comunitare. Refacerea zonelor istorice, a pieţelor pietonale şi a parcurilor reprezintă alte investiţii ce ocupă un volum important în lucrările ce se execută în zonele urbane", a mai spus Sebastian Bobu.

În ceea ce priveşte tipurile de amenajări, proiecte mari, de anvergură, au fost derulate în Bacău,Comăneşti, Piteşti, Suceava şi Vaslui, celelalte oraşe din top – Baia Mare, Bistriţa, Ploieşti, Iaşi –
concentrându-se mai degrabă pe mai multe proiecte în paralel, de dimeniuni mai mici.

În primele oraşe din top, Bacău, Comăneşti, Suceava, Piteşti şi Vaslui, Symmetrica a livrat în total 179.000 mp de pavele şi 149.000 ml de borduri, pentru proiecte precum reabilitarea infrastructurii urbane, a străzilor trotuarelor şi parcărilor sau platforme ecologice de colectare a resturilor menajere.

Pentru anul în curs, reprezentantul companiei estimează o creştere de câteva procente a întregii pieţe de pavele şi borduri, care în 2015 s-a situat la 85 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO