ZF 24

Topul celor mai performante fonduri de investiţii din România. Acţiunile străine le-au adus şi 30% în euro într-un an. La obligaţiuni, fondurile româneşti conduc plutonul

Autor: Roxana Pricop

22.04.2014, 16:22 28065

Fondurile de acţiuni străine, distribuite pe piaţa locală, au obţinut randamente de până la 30% în euro în ultimele 12 luni, surclasând fondurile de acţiuni româneşti ale căror ran­damente sunt de două ori mai mici. Fondurile de obligaţiuni româneşti au fost însă mai profitabile decât competitoarele străine în ultimul an.

Pentru banii investitorilor locali concurează 70 de fonduri mutuale româneşti alături de alte 56 de fonduri mutuale străine administrate de societăţi inter­naţionale, dar distribuite local prin inter­me­diul reţelelor bancare. Adminis­tratori străini care îşi vând fondurile pe piaţa locală sunt Pioneer AM, ING AM cu sedii în Luxemburg, alături de Erste Sparinvest şi Raiffeisen Capital Management din Austria. Cei patru administratori sunt membri ai Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF), astfel că activele atrase de pe piaţa locală sunt publice. Alături de aceştia, mai distribuie fonduri pe piaţa locală şi Franklin Templeton Investment şi Alpha Asset Management, care nu sunt afiliaţi la AAF.

Bilanţul comparativ al randamentelor fondurilor mutuale româneşti cu cele ale fondurilor mutuale străine arată că în ultimele 12 luni fondurile de acţiuni străine au fost cele mai performante. Fondul de acţiuni Pioneer European Potential are un randament de 30,3% în euro în ultimele 12 luni, cea mai mare performanţă. Fondul investeşte în companii europene cu capitalizare mică şi medie listate pe bursele germane, franceză şi engleză. Al doilea cel mai performant este ING Euro High Dividend, cu un plus de 28,8% în euro. Al treilea clasat este fondul Pioneer Global Ecology cu un randament de 22% în euro. Spre comparaţie, cel mai performant fond românesc de acţiuni este BT Index ROTX cu un plus de 13,2%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO