♦ În 2023, businessul Software Mind România & Moldova s-a situat la circa 16 milioane de euro, iar pentru anul acesta compania şi-a propus să crească cifra de afaceri la 18 milioane de euro ♦ Enterprise Investors caută în continuare să facă investiţii pe piaţa din România pe segmentul IT, ţinta sa fiind atât companii de servicii IT, cu venituri de circa 10-15 milioane de euro şi EBITDA pozitiv, cât şi companii inovatoare, de produs.
Compania IT poloneză Software Mind, activă şi în România şi Republica Moldova din 2021 prin achiziţia firmei locale Code Factory, şi-a extins recent prezenţa pe piaţa românească printr-o tranzacţie cu Gama Software din Cluj-Napoca. Tranzacţia presupune un transfer de activitate către Software Mind, valoarea acesteia nefiind făcută publică. Aceasta este a doua tranzacţie realizată de Software Mind în ultima perioadă, grupul anunţând recent şi achiziţia companiei Prosoft din SUA, care operează sub brandul number8, tranzacţia ridicându-se la peste 40 milioane de dolari. Compania Software Mind este susţinută de fondul de private equity Enterprise Investors, cel mai mare astfel de fond din Polonia şi regiune, cunoscut pe plan local pentru investiţiile în businessurile Profi şi Noriel.
„Noi avem sediul în Bucureşti şi un birou în Chişinău, dar avem echipe în toată România pentru că se poate lucra remote. Avem angajaţi în toate oraşele mari din România - Timişoara, Braşov, Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca. Deci noi aveam deja oameni în Cluj – 15 angajaţi, dar am vrut să avem şi un birou fizic, să ne extindem mai mult echipa în Cluj aşa că noi transferăm acum activitatea de la Gama Software către Software Mind România. Echipa Gama Software din Cluj deserveşte un client foarte mare de pe piaţa canadiană, care face educaţie în sectorul sănătăţii, iar acum am preluat noi proiectul. Este un tip special de investiţie“, a spus în premieră în cadrul emisiunii ZF IT Generation Ionuţ Negrescu, CEO, Software Mind România & Moldova. El a precizat că valoarea tranzacţiei este bazată pe nişte criterii de performanţă ale proiectului şi poate varia de la câteva sute de mii de euro până la circa un milion de euro. „Fiind vorba de un transfer de activitate, se cuantifică altfel.“
Ionuţ Negrescu, CEO, Software Mind România & Moldova: Am vrut să avem şi un birou fizic în Cluj-Napoca, să ne extindem mai mult echipa de acolo, aşa că noi transferăm acum activitatea de la Gama Software către Software Mind România. Echipa Gama Software din Cluj deserveşte un client foarte mare de pe piaţa canadiană, care face educaţie în sectorul sănătăţii, iar acum am preluat noi proiectul. Este un tip special de investiţie.
Compania Gama Software SRL a fost înfinţată în 2013, activitatea sa fiind axată pe dezvoltarea software la comandă pentru clienţi din diferite industrii şi din diferite pieţe – Europa, SUA şi Canada. În perioada 2020 - 2022, cifra de afaceri a Gama Software s-a situat la peste 4 mil. lei anual, iar profitul net a ajuns în 2022 la aproape 1,4 milioane lei, conform datelor raportate la Ministerul de Finanţe. În ceea ce priveşte echipa, numărul mediu de angajaţi s-a situat între 10-12 între anii 2020 – 2022. Anul trecut, afacerile Gama Software au scăzut la circa 1,5 mil. lei, iar numărul mediu de angajaţi la 2. De la 1 aprilie 2024, o parte din activitatea Gama Software a fost transferată către Software Mind.
„Gama Software are o echipă de experţi extraordinari, care deservesc un client de top din America de Nord, ceea ce s-a potrivit cu strategia Software Mind de a se extinde şi de a construi mai multe relaţii de lungă durată cu clienţii din America de Nord.“
„Aşa că s-a potrivit perfect cu strategia noastră de a ne extinde“, a punctat Jakub Kuberski, partener în cadrul Enterprise Investors – cea mai veche firmă de private equity din regiune, înfiinţată în 1990. Enterprise Investors a intrat în acţionariatul Software Mind în 2021 cu o participaţie de 50,2%.
Pe lângă extinderea din România, Software Mind şi-a extins recent prezenţa şi pe piaţa americană prin achiziţia companiei Prosoft din Louisville, Kentucky, o tranzacţie surprinzătoare în condiţiile în care de obicei jucători din America cumpără firme IT din regiune.
„Software Mind a făcut de fapt două achiziţii într-o perioadă foarte scurtă de timp, fiindcă Software Mind se dezvoltă foarte dinamic prin achiziţii. Aceste două noi achiziţii au fost a cincea, respectiv a şasea achiziţie a companiei, achiziţii făcute după investiţia noastră în Software Mind la începutul anului 2021“, a precizat Jakub Kuberski, adăugând că în a doua tranzacţie este vorba de o entitate mult mai mare.
„Am achiziţionat 100% compania care opera sub marca number8 şi am plătit pentru ea 40 milioane de dolari, Compania oferă servicii de tehnologie şi are sediul central şi echipa de vânzări în Louisville, Kentucky, dar şi birouri în toată America Latină. Deci, după această achiziţie, Software Mind a devenit un grup software cu peste 1.500 de ingineri, cu prezenţă globală şi birouri în întreaga lume, inclusiv în Polonia, România, Republica Moldova şi în numeroasele ţări din America Latină.“
Jakub Kuberski, partener în cadrul Enterprise Investors: Am achiziţionat 100% compania care opera sub marca number8 şi am plătit pentru ea 40 milioane de dolari, Compania oferă servicii de tehnologie şi are sediul central şi echipa de vânzări în Louisville, Kentucky, dar şi birouri în toată America Latină. Deci, după această achiziţie, Software Mind a devenit un grup software cu peste 1.500 de ingineri, cu prezenţă globală şi birouri în întreaga lume, inclusiv în Polonia, România, Republica Moldova şi în numeroasele ţări din America Latină.
În România şi Republica Moldova, Software Mind a intrat prin achiziţia companiei Code Factory în 2021, care avea operaţiuni pe ambele pieţe. Compania Code Factory a fost înfiinţată în 2004, iar acum, sub brandul Software Mind, are peste 200 de angajaţi în biroul din Chişinău, şi 75 de angajaţi în România.
„Suntem pe piaţă de mult timp şi am fost printre primele companii româneşti care şi-a deschis un birou în Republica Moldova, la Chişinău, în 2013, ceea ce ne-a permis să creştem foarte mult. Acum cea mai mare parte a echipei este în Chişinău. Suntem o companie de servicii IT şi deservim clienţi la nivel global – avem clienţi din SUA, Europa, Asia, Africa şi America Latin“, a menţionat Ionuţ Negrescu.
Echipele Software Mind din România şi Republica Moldova deservesc în prezent 25 de clienţi din străinătate. Printre cei mai mari clienţi ai săi se numără Caesars Entertainment din SUA, iar cel mai mare proiect la carea lucrează echipa Software Mind acum este pentru un client din Coreea de Sud.
În 2023, businessul Software Mind România & Moldova s-a situat la circa 16 milioane de euro, iar pentru anul acesta compania şi-a propus să crească cifra de afaceri la aproximativ 18 milioane de euro.
Enterprise Investors caută în continuare să facă investiţii pe piaţa din România pe segmentul IT, ţinta sa fiind atât companii de servicii IT, cu venituri de circa 10-15 milioane de euro şi EBITDA pozitiv, cât şi companii inovatoare de produs.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE