Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Claudiu Băjan a creat brandul de haine şi accesorii cu mesaje şi simboluri româneşti ColorEscu în 2015, iar anul trecut a ajuns la o cifră de afaceri de 145.000 de euro

24.04.2020, 00:08 Autor: Florentina Niţu

ColorEscu s-a născut din nevoia de a purta articole vestimentare care să transmită trăirile românilor. A pornit cu o colecţie de şase tricouri şi a ajuns la peste 150 de repere - mesaje şi simboluri româneşti. 

Claudiu Băjan este la bază economist, însă nu a profesat niciodată în domeniu, ci a fă­cut creaţie grafică, iar din 2015 este antreprenor cu acte în re­gulă şi consideră că „facultatea îţi oferă cu­noş­tinţe să te adaptezi la ceea ce e necesar“. Astfel, pornind de la nevoia sa de a purta hai­ne şi accesorii cu mesaje româneşti, a creat ColorEscu, brand ce a ajuns la o cifră de afaceri de 145.000 de euro în 2019.

„Brandul ColorEscu s-a născut în 2015, după ce timp de doi ani am pregătit acest pro­iect. Eu sunt economist, dar până la mo­mentul res­pectiv am făcut creaţie grafică. Lucrurile s-au legat atunci când am constatat că nu gă­sesc anumite tricouri sau haine cu sim­boluri sau personaje româneşti, care să îmi spună ceva despre mine“, povesteşte Claudiu Băjan.

În 2013, a început să gândească reprere şi să producă articole vestimentare pentru fa­mi­lie, prieteni, cunoscuţi, pentru diverse târ­guri şi expoziţii, iar doi ani mai târziu a intrat pe piaţă cu o gamă diversificată de produse. 

Prima colecţie a constat în şase tricouri cu mesaje şi simboluri româneşti, iar în 2015 avea mai mult de 50 de repere în portofoliu şi la sfârşitul anului trecut ajunsese la peste 150 de repere, destinate a fi brodate sau impri­ma­te pe tricouri, bluze, şepci, căciuli sau accesorii. 

„Lucrăm cu producători români de confecţii, nu ne puteam asuma încă de la început să facem fiecare parte, mai ales producţia. Noi ne ocupăm de creaţie, de imprimat sau de brodat. (...) Eu creez 90% din produsele noi, dar adaptăm şi la ideile venite de la clienţi“.  

Produsele sunt comercializate online prin intermediul site-ului companiei, dar şi prin intermediul altor platforme, în showroomul ColorEscu (momentan închis), cât şi în alte magazine fizice. Totodată, produsele sunt vândute la târguri, dar şi în zona corporate, pentru cadouri. „De anul trecut facem tricourile pentru campionii Federaţiei Române de Atletism.“

Tricourile costă între 60-90 de lei, iar o brăţară costă 39 de lei, potrivit antreprenorului. „Avem şi comenzi externe, am livrat în SUA, Canada.“

Până în prezent, compania a vândut  mii de articole, numai anul acesta de Paşti a avut 200-300 de comenzi, „cadouri pe care le-am trimis în toate colţurile ţării“. Antreprenorul a adăugat că partea online a avut o creştere accelerată în contextul pandemiei de COVID-19.

„Acum suntem unde ne gândeam în 2015 că o să fim. În fiecare an, am avut creşteri importante. Lucurile s-au dezvoltat şi asta ne dorim să facem în continuare. Acum urmează o adaptare la situaţia actuală şi la ce va urma. Cu cât ne adaptăm mai bine la nevoile clientului, cu atât va fi mai bine. Coronavirusul este cea mai mare provocare a noastră, dar atunci când e multă pasiune într-un proiect şi energie, lucrurile o să meargă bine“, a încheiat Claudiu Băjan, fondatorul ColorEscu.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania