Lasati Iukos, luati mai bine o bucatica de Gazprom

Ciudate schimbari s-au anuntat in ultima luna la Gazprom, cea mai mare companie de gaze naturale din lume.
Presedintele Vladimir Putin a promis, la o intalnire cu investitorii straini, ca tranzactiile cu actiuni Gazprom vor fi liberalizate rapid, in doar cateva luni, dupa ce timp de aproape opt ani, strainii n-au avut voie sa cumpere actiuni Gazprom la bursa ruseasca, ci doar certificate de depozit cotate in strainatate, cu mult mai scumpe. Si tot presedintele Putin a anuntat, in timpul recentei lui vizite in Italia, ca Gazprom a ridicat interdictia asupra reexportului de gaz natural furnizat de companie, ceea ce inseamna ca partenerii ei europeni - ENI, Gas de France sau PGNiG din Polonia - vor putea revinde gaz rusesc, punand capat astfel monopolului asupra exportului de gaz provenit din Rusia.
Consecinta acestei din urma initiative va fi o reducere a preturilor la gaz si, implicit, o scadere a veniturilor Gazprom, care se va adauga celei determinate de cresterea de sase ori a taxei la exportul de gaze, impusa de guvernul rus cu incepere de la 1 ianuarie 2004. Daca impactul majorarii taxei a fost deja evaluat la circa 1,4 miliarde de dolari in venituri care vor fi pierdute anul viitor de Gazprom, oficialii companiei sustin ca renuntarea la interdictia de reexport al gazului nu va avea afecta foarte mult compania, pentru ca o clauza din acordul respectiv are in vedere "un mecanism economic" care va asigura cumva implicarea Gazprom in distribuirea incasarilor obtinute din revanzarea gazului.
Comentatorii de la Nezavisimaia Gazeta sunt de parere insa ca declaratiile despre mecanismul economic cu pricina nu reprezinta decat bravada, dat fiind ca, pentru ca o astfel de implicare sa fie posibila, ar trebui cel putin ca Gazprom sa fie actionar al ENI, de pilda. Concluzia lor e ca Gazprom va pierde oricum din pozitia sa pe piata europeana si ca va trebui sa incerce sa recupereze prin modificarea strategiei sale comerciale. Pe de o parte, Gazprom ar putea sa fixeze un nivel al preturilor atat de inalt, incat sa faca nerentabil exportul de gaz; pe de alta parte, ar putea sa limiteze numarul de piete catre care gazul ar fi reexportat si, eventual, sa infiinteze societati mixte cu reexportatorii, pentru a reusi intr-adevar sa puna mana pe o parte din banii incasati.In acelasi context ar putea fi privite si informatiile de acum cateva zile dupa care Gazprom ar intentiona sa-si cumpere cel mai puternic concurent rus, firma Itera, al doilea furnizor de gaze din Rusia si o forta in comertul international cu gaze. Relatia cu Itera e complicata si tulbure: desprinsa din Gazprom la jumatatea anilor '90, Itera este pentru fosta companie mama ceva intre capusa si aliat: a ajuns sa deposedeze Gazprom de o mare parte din contracte, mai ales din cele de export catre Comunitatea Statelor Independente, dar si contracte cu clienti rusi rau-platnici de la care Itera a reusit sa scoata banii; pe de alta parte insa, aceeasi Itera actioneaza si acum ca un soi de divizie de comert a Gazprom, unii dintre cei ce doresc sa cumpere gaz de la Gazprom fiind indrumati spre Itera. In fine, faptul ca rude ale directorilor Gazprom au fost sefi sau actionari ai Itera a facut posibile targuri dubioase, de genul livrarii de gaz ieftin de la Gazprom catre Itera, revandut ulterior de aceasta la preturi mult mai mari.Indiferent insa de eficienta strategiei sale viitoare, mare parte din eforturile Gazprom de ani de zile de a-si consolida pozitia pe piata europeana se vor pierde oricum, ceea ce va fi cu atat mai dureros cu cat compania isi datoreaza cea mai mare parte din castiguri vanzarilor in Europa, desi acolo vinde o parte destul de mica din productia sa de gaz. Explicatia este diferenta enorma de pret intre gazul livrat pe piata interna si cel exportat, diferenta care de ani de zile greveaza profitabilitatea companiei. Gazprom produce 530 de miliarde de metri cubi pe an si exporta circa 130 de miliarde de metri cubi in Europa, la un pret de 90-130 de dolari pe mia de metri cubi, iar restul sunt vandute in Rusia la preturi controlate de guvern, care au atins o medie de 21 de dolari pe mia de metri cubi in 2002.Analistii economici autohtoni si investitorii straini laolalta n-au incetat sa deplanga rezistenta autoritatilor rusesti la ideea liberalizarii preturilor la gaze pe piata interna, considerand ca tot statul rus e cel ce are de pierdut din faptul ca sileste Gazprom sa subventioneze restul economiei, limitand astfel valoarea de piata si profiturile celei mai importante companii la care e actionar (statul rus a fost actionar cu 38% la Gazprom pana la inceputul acestui an, cand si-a consolidat participatia la 51%; oricum, unii comentatori sustin ca statul controleaza de facto 60% din actiuni). Pana acum insa, impactul social al socului unei majorari a preturilor a impiedicat orice initiativa de liberalizare, iar acum, perspectiva alegerilor din decembrie (legislativele) si martie anul viitor (prezidentialele) face cu atat mai putin probabila o astfel de masura; unii analisti dau ca posibila data a liberalizarii abia anul 2006. Cea mai recenta declaratie pe tema in cauza a fost facuta de Vladimir Putin luna trecuta, cand a criticat faptul ca "birocratii din Uniunea Europeana" vor sa impuna Rusiei conditia liberalizarii preturilor la intern pentru aderarea tarii la Organizatia Mondiala a Comertului.Tot atunci, liderul de la Kremlin a afirmat raspicat ca statul rus isi va pastra controlul asupra Gazprom si al retelei sale de gazoducte, astfel incat nu se pune problema sa cedeze celeilalte conditii impuse de Uniunea Europeana pentru aderarea la OMC, respectiv aceea ca Rusia sa ofere Europei acces la reteaua sa de gazoducte. Solicitarea UE se bazeaza pe speranta mai veche a investitorilor straini ca spargerea monopolului rus al gazelor, inceputa prin aparitia unor producatori independenti de gaz, va presupune o restructurare a Gazprom prin divizare, adica prin separarea retelei sale de conducte (care va urma sa fie folosita si de alte companii, rusesti si straine) de activitatile de productie (care vor putea fi scoase la privatizare, cel putin partial). Deocamdata insa, nici aceasta perspectiva nu e de actualitate. "In domeniul gazului, Comisia Europeana nu trebuie sa-si faca iluzii: va trebui sa aiba de-a face doar cu statul rus. Nu vom diviza Gazprom, iar reteaua de gazoducte este construita de Uniunea Sovietica si numai Rusia ii poate asigura buna functionare, inclusiv in privinta acelor parti din retea care nu traverseaza teritoriul rusesc", a declarat Putin. E de prisos de spus ca aceste declaratii au pecetluit impasul negocierilor de aderare la OMC si au adancit dezamagirea investitorilor straini, care de mai multi ani asteapta ocazia sa patrunda pe piata ruseasca a gazelor.Prin urmare, concesiile de care am vorbit mai sus, privind reexportul de gaz si deschiderea accesului strainilor la actiunile Gazprom, trebuie intelese ca o incercare a autoritatilor ruse de a-si recupera bunavointa partenerilor europeni si a comunitatii externe de afaceri, mai ales in contextul scandalului legat de Iukos. Putin mizeaza, corect, pe faptul ca pofta investitorilor straini de a face bani pe seama Rusiei poate fi potolita in mai multe feluri, ca nu e nevoie sa li se dea totul dintr-o data si ca, la nevoie, o mica deschidere intr-un domeniu compenseaza o usa inchisa in nas in alt domeniu. Aceiasi straini dezorientati de cazul Iukos saluta evolutiile in cazul Gazprom si sunt gata sa le interpreteze drept un inceput promitator al reformelor, la care nici n-ar fi sperat in urma cu cateva luni.

Gaze contra baze militare
Nu multi stau sa puna cap la cap micile stiri izolate din presa ruseasca despre certurile dintre directorii Gazprom si unii membri ai guvernului, intemeiate pe dusmanii vechi si care reflecta interese plicticos de complicate pentru mintea unui strain. Astfel de stiri contureaza insa imaginea unei rezistente pe termen lung la orice intruziune straina in afacerile Gazprom, fata de care concesiile sau promisiunile de reforma nu sunt decat incercari - reusite - de a trage de timp. Jocurile reale sunt insa altele: unul dintre actionarii minoritari rusi l-a acuzat de curand pe ministrul Economiei, Gherman Gref, ca a anuntat voit eronat liberalizarea tranzactiilor cu actiuni ale Gazprom pentru 2004, tocmai ca sa determine o crestere efemera a cotatiilor la bursa, de care sa profite oligarhii. Gazprom ar urma, astfel, sa ajunga in situatia Sistemului Energetic Unificat (monopolul rus de electricitate), ale carui actiuni au fost de-a lungul ultimului an speculate intens de oligarhi ca Deripaska sau Melnicenko, dornici sa-si asigure o participatie in perspectiva restructurarii lui.In fine, alte voci de aceeasi orientare afirma deschis ca statul (Kremlinul, nu ministerul Economiei sau guvernul) nu-si doreste deloc un sector al gazelor reformat dupa modelul sectorului petrolier, care s-a scindat intr-o companie de stat care administreaza oleoductele (Transneft) si o multime de firme private de productie si distributie, controlate de oligarhi si cu perspectiva de a fi cumparate de straini, ceea ce ar periclita siguranta energetica a tarii si ar priva statul de sursa lui cea mai importanta de venituri.In ceea ce priveste Gazprom, situatia e delicata si din punctul de vedere al rolului social al unei companii care realizeaza 8% din PIB. Gazprom controleaza in Rusia posturi de televiziune (intre care faimosul NTV, confiscat de la magnatul exilat Vladimir Gusinski) si de radio, subventioneaza sute de localitati din Siberia, detine scoli, hoteluri, cluburi de iahting si aeroporturi, iar sediul de la Moscova, cu 35 de etaje, domina intregul oras. Compania are 300.000 de angajati, opereaza circa 150.000 de kilometri de gazoducte, iar pana in anul 2020 estimeaza ca rezervele sale de 30.000 de miliarde de metri cubi de gaze naturale vor ajunge sa furnizeze doua treimi din necesarul pietei europene, precum si al celei din China. La sfarsitul lunii trecute, compania a anuntat, pentru prima oara in istoria ei, rezultatele financiare pe primul trimestru al acestui an in conformitate cu standardele contabile internationale (IAS), care indica o trecere clara pe profit - 1,86 miliarde de dolari profit net, fata de o pierdere neta de 144 milioane de dolari in aceeasi perioada a anului trecut. Dupa ani de zile de pierderi, un astfel de rezultat este privit in primul rand drept un efect al schimbarilor de management introduse de Vladimir Putin, omul privit de toti comentatorii drept adevaratul sef al Gazprom. In 2001, indignat de risipa de bani si de tranzactiile dubioase perpetuate sub mandatul fostului sef al companiei, miliardarul Rem Viahirev, Putin l-a numit in functia de director general pe Aleksei Miller, un fost colaborator al sau din perioada cand actualul presedinte lucra la Comitetul pentru Comert Exterior al municipalitatii din Sankt-Petersburg. Principala sarcina a lui Miller a fost sa recupereze o serie de active instrainate la preturi ridicole de fosta conducere, printre care numeroase terenuri gazifere, dar si vechile sale retele de distributie, cedate intermediarilor sau unor societati capusa (printre care si Itera).In acelasi timp, Miller a fost insarcinat sa gaseasca oportunitati de afaceri noi, mai ales surse alternative de gaze, in conditiile apropiatei epuizari a unora din cele exploatate in prezent. De aici, tatonarile pentru colaborarea cu firme cu logistica mai avansata (s-a tot vorbit in aceasta vara de iminenta unui contract cu americanii de la ConocoPhillips pentru exploatarea unui zacamant din Marea Barents), planurile de constructie a unor noi gazoducte impreuna cu parteneri europeni sau extinderea afacerilor pe pietele mai accesibile din Europa de Est - intre care si Romania, prin participarea la privatizarea Petrom.Piete mai accesibile inseamna, in primul rand, piete unde prezenta Gazprom sa fie privita in primul rand din unghi comercial si mai putin ca un semn al influentei politice rusesti. Numai ca Gazprom a fost, inca de la infiintarea sa acum zece ani, ca succesor al ministerului sovietic al Gazelor Naturale, un instrument politic clar in mana autoritatilor. In 2000, cand autoritatile din Georgia au refuzat amplasarea de baze militare rusesti pe teritoriul tarii, presedintele Vladimir Putin a sistat livrarile de gaze naturale pentru a obtine aprobarea. Cu un an in urma, in 1999, autoritatile din Turkmenistan au incercat sa separe productia interna de gaze naturale de sistemul de transport din Rusia, pentru a putea exporta direct in Europa. Putin le-a convins, insa, sa vanda instalatiile companiei Itera, sustinuta de Gazprom. Acum doi ani, un analist la firma United Financial Group, care administreaza pachete minoritare de actiuni la Gazprom, clasa astfel de evenimente in contextul agitat al tranzitiei Rusiei spre democratie, pe care il socotea relativ aproape de un final fericit. Ceea ce spunea el atunci e insa la fel de valabil si acum: "Gazprom nu poate fi acum decat un instrument politic. Atunci cand compania ia o decizie, aceasta trebuie analizata prin prisma politicii externe duse de Rusia".
crenguta.nicolae@zf.ro