Totul e sa nu inghete si sezonul asta

Merita sa parasim macar pentru o saptamana chinuita soarta a lui Queiroz sau Houllier pentru un peisaj care incepe sa fie mai interesant decat cel din fotbal, unde banii curg mereu cam in aceleasi directii si dupa aceleasi reguli. Va mai amintiti de imaginile difuzate pe Euronews la inceputul lui mai, cand tarile proaspat intrate in UE inca sarbatoreau aderarea, iar singurii care aveau motive de suparare atunci erau cehii, fiindca nu reusisera sa mearga mai departe in semifinalele Campionatului Mondial de Hochei?

Pana la urma, cehii au avut insa motive de multumire de pe urma campionatului. In primul rand, ei au fost in premiera organizatorii celei mai importante competitii internationale de hochei a anului: au avut ocazia sa arate lumii cat de mult a evoluat infrastructura sportiva intr-o tara fosta comunista. Complexul Sazka din Praga, cu 6 etaje si capacitate de 18.000 de locuri, este unul din cele mai moderne complexuri multifunctionale de sport si divertisment din Europa, proaspat finalizat cu cateva luni inainte de campionatul de hochei. Impreuna cu CEZ Arena din Ostrava, celalalt loc de disputare a meciurilor, Sazka Arena a atras 552.000 de spectatori, ceea ce inseamna un record absolut pentru un campionat mondial de hochei, depasind recordul de 526.000 stabilit la Cupa Mondiala din Finlanda de acum sapte ani. Televiziunea ceha publica, care a transmis majoritatea meciurilor, a inregistrat recorduri de rating, culminand cu cei 2,9 milioane de telespectatori care s-au uitat la sfertul de finala Cehia-SUA.

Una peste alta, campionatul din acest an le-a adus organizatorilor cehi un profit de aproape 4 milioane de dolari, ceea ce nu e deloc rau, comparativ cu profitul de putin peste 6 milioane cu care au ramas anul trecut versatii organizatori finlandezi. Iar pe langa incasarile legate strict de meciuri, sa nu ne gandim doar la efectele economice obisnuite ale organizarii unei competitii sportive internationale - aflux de turisti, restaurante si baruri pline, comert cu suveniruri. La inceputul lui aprilie, cu trei saptamani inainte de inceperea campionatului, un compozitor cu imaginatie si un regizor curajos au pus in scena, la unul din cele mai faimoase teatre pragheze, o opera despre hochei, al carei libret a fost inspirat de parcursul glorios al nationalei cehe la Olimpiada de la Nagano, din 1998, cand echipa lui Dominik Hasek a devenit campioana olimpica. In afara de originalitatea in sine a ideii, recursul la un eveniment sportiv legendar a insemnat in cazul de fata o buna unealta de marketing, intentia declarata a artistilor fiind sa redestepte interesul cehilor pentru opera.

Pasiunea publicului ceh pentru un sport unde tara lor e de zeci de ani printre cele mai bune din lume nu e de mirare. Interesant este insa ca hocheiul incepe sa fie si dincolo de granitele imperiului nord-american un sport in care sa se investeasca si sa se astepte profit. In mod traditional, hocheistii din fostul bloc comunist, in frunte cu rusii, au asteptat intotdeauna sa plece in National Hockey League (NHL) ca sa-si dovedeasca valoarea si sa fie recompensati financiar pe masura. Acum, dupa ce saracia primilor ani de tranzitie a fost depasita, Rusia, Cehia sau Slovacia incep sa spere ca isi pot aduce valorile inapoi sau macar ca le pot pastra mai mult in campionatul (si playoff-ul) intern. In Rusia, daca imediat dupa criza din 1998 un hocheist nu putea spera la un contract de peste 15.000 de dolari cu un club autohton, acum contractele de peste un milion de dolari, comparabile cu cele din NHL, nu mai sunt deloc imposibile, iar pentru multi jucatori rusi plecati din campionatul nord-american se dovedesc suficient de atractive, in conditiile in care costul vietii e mult mai redus in Rusia decat in State sau in Canada, iar cota unica de impozitare de 13% e ok.

Consecinta este, evident, cresterea valorica a competitiilor interne. Washington Post il citeaza pe un jucator rus, fost finalist de Stanley Cup cu echipa New Jersey Devils, actualmente intors la SKA St.Petersburg, care afirma ca, fara discutie, Superliga ruseasca de hochei a ajuns a doua in lume dupa NHL, iar diferenta de valoare fata de aceasta s-a redus considerabil. Evident, cluburile din NHL inca isi recruteaza gloriile din randul hocheistilor din Est, dar faptul ca nu mai putin de 50 de rusi s-au intors in ultimii trei ani in campionatul intern din ratiuni economice nu e de trecut cu vederea. Ba chiar exista informatii ca vedete de talia lui Jaromir Jagr, Sergei Gonchar sau Alexander Mogilny (ca sa le transcriem numele ca in NHL) vor sa joace in Rusia.

Cine are bani sa finanteze vedetele? Companii petroliere, autoritati locale, fabrici si uzine; impresia ca banii oligarhilor rusi nu se duc decat in fotbal e total gresita. Avangard Omsk, echipa care a castigat anul acesta Superliga ruseasca, e finantata de Roman Abramovici; Ministerul Transporturilor Feroviare sponsorizeaza Lokomotiv Iaroslavl, iar uzina auto Lada din Togliatti plateste echipa locala de hochei. Cheltuielile cu o echipa de hochei inseamna intre 10 si 30 de milioane pe an, bani in care intra si investitiile in stadioane noi: pana in 2008, toate cele 16 echipe au de gand sa joace pe stadioane noi. Anul trecut, pentru prima data in istoria ei, Superliga a semnat un contract de vanzare a drepturilor TV, dupa ce pana atunci platea ea televiziunile ca sa-i difuzeze meciuri.

Unul din cele mai importante motive pentru care marii jucatori ai Estului cocheteaza cu ideea intoarcerii acasa este insa pur si simplu faptul ca in NHL risca sa nu poata juca din cauza neintelegerilor salariale. In septembrie expira actualul contract colectiv de munca "pe ramura" NHL, ceea ce inseamna ca, in cazul unui esec al negocierilor pentru un nou contract (negocieri care se poarta cu inversunare in aceste zile), suporterii nord-americani pot sa se pregateasca pentru 22 de luni de pauza competitionala. Anul trecut a fost plin de amenintari cu greva, iar pentru sezonul urmator, mai-marii NHL si-au avertizat deja sponsorii sa se pregateasca pentru ce e mai rau.

Dupa cum se stie, marile ligi profesioniste nord-americane - din baseball, baschet, fotbal american si hochei - sunt afectate o data la cativa ani de grevele organizate de sindicatele jucatorilor atunci cand nu accepta noile propuneri salariale ale patronatului (in NHL, cel mai important conflict de munca de pana acum s-a intamplat in 1994-1995, cand inceperea sezonului s-a amanat cu aproape trei luni). Modelul a fost furnizat de baseball, sportul cel mai devreme profesionalizat in State, unde proprietarii echipelor au incetatenit un sistem rigid, bazat pe un fel de iobagie a jucatorului, care nu avea voie sa-si negocieze de unul singur plecarea de la o echipa la alta. Treptat, incepand din anii '70, piata jucatorilor din sporturile profesioniste de echipa s-a liberalizat in grade si dupa reguli diferite: in hochei, de pilda, patronatul a acceptat la un moment dat "eliberarea" jucatorilor dupa implinirea varstei de 31 de ani.

Evident, liberalizarea pietei a atras cresterea treptata a valorii contractelor incheiate de jucatori, pana la punctul unde a incetat sa mai aiba legatura cu performanta in ring a hocheistului si sa depinda exclusiv de orgoliul si de forta financiara a proprietarului echipei. Prin urmare, si NHL s-a transformat intr-o afacere supradimensionata, cu toate semnalmentele cunoscute din baseball sau fotbalul american: scumpirea continua a biletelor de intrare la meci, inmultirea excesiva a numarului de echipe din NHL sau mutarea succesiva a echipei din oras in oras, in functie de capacitatea patronului de a convinge autoritatile locale sa plateasca din banii municipalitatii un nou stadion sau nu stiu ce lucrari de modernizare.

Partea proasta e ca incercarea de a arunca in pretul biletelor costurile tot mai mari cu salariile jucatorilor n-a mers: spectatorii platitori s-au imputinat, fapt care a redus sansele unor noi investitii in stadioane si entuziasmul sponsorilor. In februarie, fostul sef al Comisiei Federale pentru Operatiuni Bursiere (SEC), Arthur Levitt, a publicat un studiu-mamut, dupa 10 luni de cercetare, care conchidea ca 19 din cele 30 de echipe ale NHL au incheiat cu pierderi sezonul 2002-2003. In ansamblu, NHL a avut o pierdere de 273 de milioane de dolari, la incasari de 1,9 miliarde de dolari, fapt care, dupa parerea lui Levitt, "ameninta viabilitatea ligii", avand in vedere ca "un model de afacere unde 75% din venituri sunt folosite pentru a plati salariile jucatorilor este nesustenabil".

Nu e de mirare ca analistii au catalogat drept un fiasco acordul incheiat acum cateva zile de NHL cu reteaua de televiziune NBC, prin care veniturile din publicitate generate in urma televizarii meciurilor pe urmatoarele doua sezoane urmeaza sa fie impartite intre liga si NBC. Acest acord, care il inlocuieste pe cel semnat acum sase ani cu ABC, este net dezavantajos pentru liga, pentru ca este posibil ca, in cazul nedisputarii meciurilor din motive de greva, NHL sa nu incaseze nimic, fara ca NBC sa piarda vreun ban.

E o perspectiva noua si care scutura teoria mai veche a celor ce erau de parere ca sumele inferioare vehiculate in hochei fata de celelalte sporturi profesioniste de echipa erau urmarea unei audiente mai scazute, cauzata de violenta excesiva permisa in ring si de faptul ca meciurile de hochei erau difuzate, in general, cu precadere de televiziunile prin cablu. Dimpotriva, violenta vinde foarte bine, iar in hochei cat se poate de bine; problema e ca nu se incumeta multi sa bage bani intr-o afacere in pierdere. Pana acum, trei echipe din sportul profesionist nord-american au dat faliment; toate au fost din hochei si au fost salvate de niste miliardari pasionati care s-au aventurat sa investeasca in ele. Dar parca nu de niste salvatori calare pe cai albi are nevoie hocheiul.
crenguta.nicolae@zf.ro