Auto
Ce înseamnă şase săptămâni de închidere în auto: pierderi de peste 3,7 mld. euro, 200.000 de angajaţi în şomaj tehnic şi peste 70.000 de maşini în minus
♦ Prelungirea perioadei de şomaj tehnic în auto va atrage pierderi suplimentare pentru industria auto locală, care în acest an s-ar fi îndreptat spre un nou maxim istoric datorită celor două uzine, Ford şi Dacia ♦ Din cauza epidemiei însă cele mai multe fabrici rămân închise la nivelul lunii aprilie.
Perioada de şomaj tehnic a industriei auto din România continuă şi după data de 6 aprilie, cel mai probabil şi după data de 4 mai, în contextul în care pandemia continuă să se extindă, iar marile pieţe europene rămân puternic afectate.
După Pirelli, care a anunţat pe 1 aprilie extinderea perioadei de şomaj tehnic, Dacia a arătat că nu reia producţia pe 6 aprilie, cum fusese anterior anunţat.
„În contextul propagării coronavirusului la nivel global şi al evoluţiei crizei sanitare, Groupe Renault România, în acord cu partenerii sociali, prelungeşte perioada de întrerupere a activităţii de producţie de la uzinele din Mioveni.
În vederea reluării acesteia, compania acţionează pentru a aplica măsuri corespunzătoare, care să asigure angajaţilor protecţie în desfăşurarea activităţii“, au declarat oficialii Groupe Renault România. Angajaţii şi partenerii de business vor fi informaţi despre activităţile Groupe Renault România şi redemararea producţiei.
Potrivit unor surse din industrie, următoarea rundă de discuţii va avea loc în data de 8 aprilie.
La nivel european Volkswagen a amânat repornirea până în data de 19 aprilie, în timp ce KIA vrea să repornească uzina din Slovacia astăzi – 6 aprilie.
Ford a confirmat la sfârşitul săptămânii trecute prelungirea deciziei de suspendare temporară a producţiei de vehicule şi motoare în majoritatea fabricilor sale europene până cel puţin pe data de 4 mai. Anunţul vine după ce anterior, compania Ford anunţase că producţia va fi suspendată temporar, începând cu data de 19 martie, pentru o perioadă de câteva săptămâni, în principalele sale unităţi de producţie din Europa (Saarlouis şi Köln, Germania; Valencia, Spania şi Craiova, România), iar producţia de motoare de la fabricile din Bridgend şi Dagenham (Marea Britanie) va fi oprită începând cu data de 23 martie. În ceea ce priveşte fabrica Ford din Valencia (Spania) aceasta va avea activitatea suspendată temporar până cel puţin pe 27 aprilie.
„Este important să oferim angajaţilor noştri cât mai multă claritate cu privire la modul în care este de aşteptat ca această perioadă să continue“, a declarat Stuart Rowley, preşedintele Ford Europa. „Sperăm că situaţia se va îmbunătăţi în luna următoare. Totuşi, planurile noastre de repornire a operaţiunilor vor continua să depindă de condiţiile şi directivele impuse de guvernele naţionale“.
Astfel, uzina de la Craiova pierde şase săptămâni de lucru, adică peste 30.000 de maşini care puteau fi produse în această perioadă.
Tot în cele şase săptămâni – dacă nici uzina de la Mioveni nu va reporni producţia până în data de 4 mai - Dacia putea produce 42.000 de unităţi – iar în total, peste 70.000 de unităţi care nu vor mai fi asamblate în cele două uzine. La asta se adaugă producţia din uzinele de componente – Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) estimează o pierdere la nivel de industrie de 124 mil. euro pe zi, iar în perioada de peste 30 de zile lucrătoare se adună peste 3,7 miliarde de euro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Concedieri în auto: Leoni închide fabrica din Luduş care a rezistat zece ani. 200 de salariaţi rămân fără loc de muncă dacă nu acceptă mutarea la Arad sau Bistriţa
-
Daniel Slăvenie, CEO & partner, Limitless Agency: Piaţa românească de e-commerce a atins pragul de 7 mld. euro şi se află într-un moment de stabilizare
-
Hakan Bulgurlu, CEO al Beko: Avem în România un sistem bine pus la punct pentru a alimenta cu electrocasnice întreaga lume. Cea mai mare fabrică a Beko Europe e la Ulmi (Dâmboviţa)
-
Halal cultură! Sala Palatului, vârful de lance al culturii bucureştene, are scaune şi mochetă rupte şi pătate şi bucăţi de lemn desprinse din scenă
-
Bursă. Efectul secundar al maximelor istorice de la BVB: Metropolitan îşi reduce expunerea la Banca Transilvania din cauză că depăşea 5% din activ
-
Andreea Nica, vicepreşedintele CFA, avertizează asupra modelului actual al economiei: Nu poţi să dai 7 din 9 mld. lei credite pentru consum, este nevoie de credite de investiţii în producţie
-
Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere a soldului creditelor în T1/2024 cu 4%, dar aşteptările rămân ancorate într-un ritm moderat de creştere pentru anul acesta. Profitul obţinut scade cu 6%, până la 390 mil. Lei
-
Business sportiv. De ce cluburile sportive ar trebui să fie conduse de manageri? Ionuţ Georgescu, manager CSO Voluntari: De multe ori, cluburile sunt conduse de foşti sportivi, nimeni nu le contestă performanţele, dar managementul are caracteristici diferite. Sportivii sunt foarte individualişti, pe când rolul managerilor este să vadă scopul comun al tuturor
-
Business sportiv. Vara tenisului românesc. Romanian Tennis Series, un circuit organizat de Fundaţia Ţiriac cu 14 turnee ITF Futures, va debuta în luna mai. Circuitul numără şase competiţii dedicate tenisului masculin şi opt competiţii la feminin
-
Antreprenori locali. Producătorul de mezeluri Fox a ajuns la afaceri de 477 mil. lei în 2023 şi peste 950 de angajaţi
-
ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Ştefan Mandachi, antreprenor: Oraşele României s-au dezvoltat datorită antreprenorilor români, prin investiţiile lor. Ce era Iaşiul acum fără Palas?
-
ZF Agropower. Dulcinella, o reţea de 20 de magazine cu produse de cofetărie, caută soluţii pentru a creşte exportul cu noi acţionari şi planuri de investiţii
-
ZF/FirstBank Lecţii de Business. Armand Domuţa, Restart Energy: Cel mai important pas este trecerea de la antreprenor-jucător la antreprenor-antrenor de echipe
-
Afaceri de la Zero. O familie din Constanţa a pariat pe o afacere inedită: paie de băut din tulpini din grâu. „Vrem să intrăm cu produsele în HoReCa“
-
Digitalizarea poate ajuta şi clienţii băncilor din zona rurală să acceseze servicii financiare fără să depindă de amprenta teritorială a unei bănci, ducând astfel la creşterea incluziunii financiare. Sistemul bancar este încă la început în privinţa inteligenţei artificiale, a digitalizării şi, în continuare, este o discrepanţă mare rural-urban