Auto

Toyota a păstrat poziţia de lider mondial în primul trimestru chiar dacă vânzările au scăzut cu 2,5%

Toyota a păstrat poziţia de lider mondial în primul...

Autor: Anca Dumitrescu

23.04.2015, 18:21 462

Volkswagen a realizat vânzări în creştere, la 2,49 milioane de vehicule, iar GM, de 2,42 milioane de vehicule.

În 2014, diferenţa dintre vânzările Toyota şi cele ale ocupantului locului al doilea, VW, a fost de doar 90.000 de vehicule, astfel că producătorul auto japonez s-a menţinut pe prima poziţie pentru al treilea an consecutiv.

Cererea pentru SUV-uri precum RAV4 şi noul Lexus NX a contribuit la creşterea cotei de piaţă a Toyota în Statele Unite în primul trimestru, VW continuând să aibă probleme în regiune.

Vânzările Toyota au urcat cu 10% pe piaţa americană, cu un avans de 26% înregistrat în cazul modelului RAV4.

Automobilul Lexus NX înregistrează la rândul său vânzări mai mari decât modelele concurente fabricate de Audi, parte a grupului VW, şi Mercedes-Benz.

Volkswagen anticipează în China un ritm mai lent al creşterii vânzărilor faţă de restul pieţei, în acest an, din cauza cererii mari pentru SUV-uri ieftine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO