♦ Piaţa asigurărilor a înregistrat un avans de 13,6% în S1/2021, până la 6,39 mld. lei, din care 5,05 mld lei din asigurările generale şi 1,34 mld. lei din asigurări de viaţă ♦ City Insurance a rămas fără autorizaţia de funcţionare şi s-a cerut intrarea în faliment de către ASF spre finalul lunii septembrie 2021, după ce asigurătorul a acumulat subscrieri de peste 1,3 mld. lei.
City Insurance, liderul pieţei asigurărilor, care a rămas fără autorizaţia de funcţionare şi pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a cerut deschiderea procedurii de faliment spre finalul lunii septembrie 2021, a reuşit să consemneze încă un avans de peste 20% în clasamentul celor mai mari companii de asigurări generale şi de viaţă în primul semestru (S1) din 2021, ajungând la subscrieri de 1,31 mld. lei, potrivit raportului ASF privind evoluţia pieţei asigurărilor în S1/2021.
Pe poziţia a doua în top 5 cele mai mari companii de asigurări generale şi de viaţă se află Allianz-Ţiriac, cu un avans de 12% a subscrierilor, înregistrând un volum al primelor de 763 mil. lei.
Podiumul, de această dată, este completat de Omniasig, cu un volum al primelor brute subscrise de 730 mil. lei, în creştere cu 12,3% în primele şase luni din 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, acest asigurător depăşind Euroins.