Bănci și Asigurări
Ce bănci vor rămâne, cine va pleca şi cine va veni? 2018 poate fi un an record în privinţa tranzacţiilor finalizate
- După ce în ultimii ani consolidarea sectorului bancar a fost timidă, cu puţine tranzacţii finalizate, unele bănci fiind scoase în mod repetat la vânzare, până la sfârşitul lui 2017 şi în 2018 am putea să vedem o creştere a efervescenţei pe piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) în domeniul financiar
- Băncile scoase până acum la vânzare sunt subsidiare ale unor bănci-mamă cu probleme sau parte a unor sisteme bancare cu probleme (Grecia şi Italia), vorbindu-se chiar de o „consolidare forţată“.
Început în anii trecuţi, procesul de consolidare a pieţei bancare din România a făcut o pauză în 2016 - un an al încercărilor, al tatonărilor, fără tranzacţii finalizate -, dar a continuat în prima parte a anului 2017, cu o creştere a apetitului din partea cumpărătorilor.
Şi, cel mai probabil, consolidarea se va intensifica în perioada următoare.
După ce în 2015 au demarat şi chiar s-au finalizat tranzacţii importante, dispărând patru instituţii de credit din peisajul bancar românesc, pentru 2016 era anticipată finalizarea unei singure tranzacţii de M&A - fuziunea prin absorbţie dintre Banca Carpatica şi Patria Bank, însă şi aceasta a fost amânată pentru acest an.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Schimbare de macaz în retail: Marile hipermarketuri lansează pe bandă branduri de discount, cu produse ieftine şi reduceri masive
-
Florin Georgescu, BNR: Suntem pe ultimul loc în UE la intermedierea financiară, dar indicatorii de soliditate financiară şi profitabilitate ai băncilor din România sunt peste mediile UE
-
Banii care nu vin niciodată: Cum au ajuns 2.500 de firme non-IT să aştepte cei 350 mil. euro din PNRR pentru modernizare de peste un an. „Calculatoarele pe care le-am trecut în ofertele iniţiale sunt deja de generaţie veche“
-
Cristian Rusu vrea să relanseze Rus Savitar, pe care l-a răscumpărat: Ajungem la break-even şi apoi reluăm creşterea
-
Industria locală de asset management, intrări nete de 578 de milioane de lei în martie, cea mai bună evoluţie lunară din ultimii trei ani
-
ZF Private Health. Dr. Daniel Vîlcioiu, fondatorul Clinicii de Chirurgia Mâinii din Bucureşti: Clinica a pornit de la o nevoie în piaţă, cererea este mare pentru patologia mâinii
-
ZF/First Bank Lecţii de Business. Radu Georgescu, unul dintre cei mai puternici antreprenori din IT: Punctualitatea este un element de respect. O companie se bazează pe livrări la timp. Mi se pare esenţial
-
Sorin Pâslaru, ZF: Este foarte bine că vin investitori în centre de servicii şi suport, dar vom trece de statutul de economie periferică abia când la rândul lor firmele româneşti îşi vor automatiza şi externaliza procesele de business
-
Business sportiv. Cătălin Sprînceană, preşedinte, Federaţia Română de Ciclism: Avem 1.000 de ciclişti licenţiaţi, dar numărul practicanţilor este de cel puţin 6-7 ori mai mare. Stăm foarte bine la numărul evenimentelor de ciclism comparativ cu ţările din regiune
-
Se dă startul la bani: Cum puteţi lua 50.000 de euro de la stat să vă faceţi o afacere. Care sunt condiţiile şi ce trebuie să faceţi
-
Afaceri de la Zero. Cristiana Coman a plecat din resurse umane şi a dezvoltat un brand de produse cosmetice cu ingrediente naturale pentru femei
-
ZF Live. Cum a mers creditarea retail şi corporate la CEC Bank la început de an? Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank: La companii există o scădere a trendului de creditare şi cred că este cumva şi firesc. În cazul persoanelor fizice este o revenire a trendului de anul trecut
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Ana Maria Neaţu, BVB: Prima etapă a programului BVB Arena, din 23 aprilie până pe 31 mai. Urmează apoi alegerea finalistelor şi semifinalistelor
-
Cazările Airbnb, pe care o platformă externă le estimează la 180 mil. euro, sunt o necunoscută pentru ANAF şi Ministerul Turismului. Cum face statul să închidă ochii la o piaţă care creşte cu 40%
-
Business sportiv. Undă verde pentru arena de 165 milioane de euro de la Timişoara: guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai noulului stadion