Bănci și Asigurări

Cursul a coborât uşor sub 4,44 lei/euro

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Monica Juganaru

23.10.2013, 21:30 114

Cotaţiile monedei naţionale oscilau uşor sub 4,44 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare de ieri, după o sesiune liniştită, deprecierea leului fiind în linie cu evoluţia valutelor din regiune şi a marilor burse europene. În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,4370 - 4,4390 lei/euro, cu peste un ban mai sus faţă de nivelul de la aceeaşi oră de marţi, de 4,4250 - 4,4270 lei/euro.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,4250 - 4,4270 lei, aproape de nivelul de la închiderea precedentă, însă cotaţiile au început să urce treptat în prima parte a zilei, până la 4,4390 lei/euro. În a doua parte a zilei, cotaţiile au oscilat aproape de acest nivel. BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4378 lei/euro, apropiat de cel de marţi, de 4,4370 lei/euro. Leul s-a apreciat însă în raport cu dolarul american, iar rata de schimb a scăzut cu 1,96 bani, de la 3,2447 lei/dolar la 3,2251 lei/dolar.

În acelaşi timp, cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut de la 3,5917 lei/franc la 3,6030 lei/franc. Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian. Dobânzile afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut la 0,9 - 1,4% pe an, în ultima zi de rezervă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO