Cele şapte sucursale ale băncilor străine au ajuns anul trecut la o cotă de piaţă de peste 10% atât la nivelul activelor, cât şi pe partea de credite şi depozite.
Pe partea de active, cota de piaţă a celor şapte sucursale ale băncilor străine era la sfârşitul lunii noiembrie 2015 de 10,9%, în timp ce pe segmentul creditării acestea au o felie de 10% din piaţă.
Depozitele la cele şapte sucursale ale băncilor străine oscilează în jurul a 30 mld. lei, reprezentând 11,6% din totalul sumelor depuse la băncile din România la finele lunii noiembrie 2015.