Bănci și Asigurări

Ca să mai tempereze inflaţia mare, BNR menţine pasul creşterii de dobândă, la 0,5 pp, până la 3%. Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să crească ceva mai pronunţat decât s-a anticipat. Ce crede boardul BNR despre evoluţia inflaţiei

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Autor: Claudia Medrega

06.04.2022, 00:07 1284

♦ „Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor, în vederea readucerii durabile a inflaţiei anuale în linie cu ţinta staţionară de 2,5% ±1 pp, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală“, susţine BNR.

Aşteptările de creştere a in­fla­ţiei, „ceva mai pronun­ţat“ decât s-a anticipat, din cau­za majorărilor mult mai ample ale preţurilor com­bustibililor şi alimentelor, inclusiv în con­tex­tul războiului din Ucraina şi al sanc­ţiu­nilor, precum şi incertitudinile fiscale şi cele legate de absorbţia fondurilor UE au determinat BNR să menţină cadenţa şi să crească dobânda-cheie tot cu 0,5 puncte procentuale (pp), ca şi în februarie, până la 3%.

Totodată, BNR a decis şi să păstreze con­trolul ferm al lichidităţii din piaţa mo­ne­tară şi a majorat şi rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) - consi­de­rată instrumentul operaţional relevant în ca­drul politicii de control ferm al lichi­di­tăţii -, la 4% pe an, de la 3,5% şi rata do­bânzii la fa­ci­litatea de depozit la 2%, de la 1,5% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO