Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de Viaţă, companii care fac parte din grupul austriac Uniqa, au înregistrat la finalul primelor trei luni din 2023 un volum cumulat al primelor brute subscrise de 30,8 mil. euro, consemnând un avans de 14% comparativ cu primele trei luni din 2022, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Uniqa. Profitul statutar înainte de impozitare, raportat de ambele companii Uniqa în primele trei luni din 2023 a fost de 1,9 mil. euro.
Avem un portofoliu de produse de asigurare distribuit în mod echilibrat, în cadrul căruia asigurările nonauto continuă să se dezvolte, câştigând o pondere tot mai importantă. Facem paşi importanţi în ceea ce priveşte dezvoltarea asigurărilor destinate nevoilor de grup şi am lansat, de curând, un nou produs de asigurare de sănătate adresat companiilor care doresc să îşi protejeze echipele în cazul producerii unor evenimente legate de sănătate. Astfel, am creat o soluţie aliniată la cerinţele actuale ale unei pieţe de muncă competitive, oferind acces la servicii medicale complexe şi personalizate”, a declarat Paul Cazacu, preşedinte directorat - CEO, UNIQA Asigurări.
Individual, Uniqa Asigurări a ajuns la finalul lunii martie 2023 la un volum al primelor brute subscrise de 15,2 mil. euro, înregistrând un avans de 23% faţă de luna martie 2022. În cadrul segmentului de asigurări generale, soluţiile de asigurare pentru companii au generat un impact important, susţin reprezentanţii Uniqa. Astfel, pe zona asigurărilor tehnice subscrierile au crescut cu 49%, în timp ce pe zona asigurărilor de răspunderi dinamica a fost de 37% în primele trei luni din 2023. Pe segmentul de retail, asigurările facultative de locuinţă au înergistrat în intervalul ianuarie-martie 2023 un nivel al vânzărilor cu 32% peste cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.