Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti scade în septembrie cu 1,4%. Cea a bulgarilor creşte cu 7,5%

Bursa de la Bucureşti scade în septembrie cu 1,4%. Cea...

Autor: Liviu Popescu

06.10.2016, 00:00 81
Indicele BVB, referinţa pentru bursa de valori de la Bucureşti, a scăzut în luna septembrie cu 1,4% faţă de ultima şedinţă din august, a doua cea mai abruptă scădere din regiune după Polonia. Pe de altă parte, indicele SOFIX, cel al Bulgariei, a crescut cu 7,5% într-o lună, ceea ce îl plasează pe primul loc în creşterile din regiune. „Bursa de Valori Bucureşti a avut în septembrie o uşoară scădere, după ce în lunile iulie şi august a înregistrat una dintre cele mai bune evoluţii din regiune“, menţionează operatorul bursier. Rulajul cu acţiuni în luna septembrie a fost de 12, mld. lei, în creştere cu peste 177% faţă de august, când s-au tranzacţionat acţiuni de 447 mil. lei. În primele nouă luni, valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a fost de 6,3 mld. lei, în creştere cu 3,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare cu acţiuni a fost în august de 57 mil. lei, faţă de 20 mil. lei în august. De la începutul anului, valoarea medie zilnică de tranzacţionare cu acţiuni la BVB a fost de 33 mil. lei, cu 2% mai mare decât în acelaşi interval a anului trecut.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO