Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Şedinţă pe roşu la BVB: BET coboară cu 1,3%, cel mai mare declin de la începutul lunii august. Cele mai mari scăderi, la Banca Transilvania (2,8%), Fondul Proprietatea 2,8%), Aquila (1,6%) şi Transgaz (1,5%)

Bursă. Şedinţă pe roşu la BVB: BET coboară cu 1,3%,...

Autor: Eduard Ivanovici

26.09.2023, 18:18 535

Toate cele 20 de companii incluse în BET au înregistrat pierderi marţi, 26 septembrie, într-o şedinţă în care indicele de referinţă al BVB s-a depreciat cu 1,32%, cel mai mare declin din 3 august, când benchmark-ul a scăzut cu 1,5%. Evoluţia de astăzi vine după ce BET a atins un maxim istoric pe 20 septembrie, respectiv 14.466 de puncte.

Principalele scăderi de marţi au fost afişate de companii precum Banca Transilvania (2,8%), Fondul Proprietatea 2,8%), Aquila (2%), BVB (1,9%), Purcari (1,6%), Transgaz (1,5%), Romgaz (1,5%), Electrica (1,5%), TeraPlast (1,4%) şi MedLife (1,3%).

Toţi indicii pieţei locale de capital au afişat scăderi la finele şedinţei, de la 0,5% pe BETAeRO, indicele consultativ al pepinierei segmentului principal, la 1,35% în cazul ROTX, indice dezvoltat de BVB în colaborare cu Bursa de la Viena. BET-BK, indice de referinţă pentru administratorii de fonduri, a coborât cu 1,2%.

Valoarea tranzacţiilor pe întreg segmentul de acţiuni a fost de 60 de milioane de lei, cu 11,4% peste lichiditatea zilei precedente. De asemenea, de pe Piaţa Principală, doar cinci emitenţi au înregistrat creşteri ale acţiunilor (cu tranzacţii de peste 10.000 de lei): Comelf (5,8%), Alumil (2%), Romcarbon (1,9%), Transilvania Investments (0,7%) şi Alro (0,3%).

Dinamicile au apărut în contextul unei propuneri depuse astăzi la Parlament privind eliminarea obligativităţii contribuţiei la Pilonul II de pensii private. Propunerea a fost contestată ulterior de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România, care argumentează că „mecanismul propus este menit să distrugă cea mai de succes reformă structurală a ultimilor 15 ani, care a dus România in rândul ţărilor civilizate”.

Tot astăzi, coaliţia de guvernare PSD-PNL a modificat pe ultima sută de metri pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul urmează să şi-l asume marţi seara, una dintre schimbări constând în dublarea impozitului pe cifra de afaceri a instituţiilor bancare, de la 1% la 2% în 2024 şi 2025.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO