Circa 40.000 de investitori erau activi la final de 2022 la Bursa de Valori Bucureşti, adică au realizat cel puţin o tranzacţie în ultimele şase luni, din vară şi până la final de an, aceştia fiind clienţi ai societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum TradeVille, BT CP, BRK, Estinvest şi altele.
Spre comparaţie, la final de 2021 numărul acestor investitori era de 32.644 iar la T3/2022 de 43.570. Cu alte cuvinte, faţă de finele anului 2021 numărul investitorilor activi a urcat dar faţă de toamna lui 2022 a scăzut uşor, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară.
„Numărul cumulat al conturilor de clienţi activi ai SSIF-urilor la finalul anului 2022 a fost de 40.124 (un investitor poate avea simultan conturi deschise la mai mulţi intermediari)“, se arată în raportul pieţei de capital pentru 2022 realizat de Autoritate. ASF spune că un client activ este cel care a efecuat cel puţin o tranzacţie – fie vânzare, fie cumpărare - în ultimele şase luni.