Consiliul de administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) încearcă să grăbească găsirea unui nou director general în locul lui Victor Cionga, pe care l-a demis la finalul lunii martie pe motiv că „procesul de restructurare a BVB nu a înregistrat un progres suficient de rapid“.
Radu Furnică, head-hunterul care l-a propus în august 2012 pe Cionga drept CEO la bursă, în urma unui proces de selecţie care a durat câteva luni, ar trebui conform contractului să găsească un nou director general, deoarece contractul lui Cionga a încetat la mai puţin de un an de la numire.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels