Burse - Fonduri mutuale

Laminorul Braila a trecut pe profit in T1, cu 2,6 mil. euro

03.07.2007, 18:55 14

Afacerile producatorului de profile laminate si sarma Laminorul Braila au crescut de aproximativ trei ori in primele trei luni ale anului, la 12,3 mil. lei, iar compania a trecut pe profit, cu un castig de 9,14 mil. lei, dupa pierderile din perioada similara a anului trecut. In primul trimestru al anului trecut, compania a consemnat o cifra de afaceri de 4,18 mil. lei, insa a inregistrat pierderi de doua mil. lei. Veniturile firmei au crescut de circa 4,3 ori, la 21,8 mil. lei, iar cheltuielile s-au majorat cu 78,3%, la 12,66 mil. lei, potrivit datelor transmise, luni, de firma, pietei RASDAQ. In luna martie a acestui an, Laminorul a vandut un teren cu suprafata de circa 22.200 de metri patrati, pentru care a incasat 11,4 mil. lei. Firma austriaca Donau Commodities, specializata in comertul cu ridicata al metalelor si minereurilor metalice, este actionarul majoritar al companiei, cu o participatie de 75,13%, in timp ce Tubman Limited are 12,97% din capital, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului detine 0,85% din actiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO